Lovitura momentului de la ANAF pentru toți românii care fac afaceri online: îți vor bate inspectorii la ușă din aprilie

de: Alexandru Puiu
09 03. 2023

La doar câteva luni după ce a fost introdus formularul 395 de către ANAF, documentul va face subiectul unor controale masive din partea fiscului autohton. Anunțul a venit de la șeful instituției și vizează persoanele ”bănuite de evaziune”, orice ar însemna asta.

Agenția Națională de Administrare Fiscală are planuri mărețe în următoare perioadă cu scopul evident de a aduce mai mulți bani la bugetul de stat. Cel mai nou proiect în acest sens vizează comercianții online care sunt bănuiți de evaziune fiscală, pornind de la raportarea obligatorie pe care furnizorii de servicii poștale trebuie să o facă și care, indirect, vizează comercianții care trimit colete cu plata ramburs către clienți.

Ce planuri are ANAF

În cadrul unei conferințe care a avut loc ieri, șeful ANAF a atras atenția asupra mai multor particularități legate de recent introdusa declarație 395, oficialul fiind foarte încântat de utilitatea acestui document în stabilirea evazioniștilor.

„Chiar le mulțumesc marilor firme de curierat că au depus această declarație și deja avem informații foate clare. Sunt deja în pregătire niște acțiuni ale Antifraudei pe aceste mecanisme. Vă spun că am descoperit persoane fizice care au avut vânzări online de peste un milion de lei într-o lună – deci, acolo clar este evaziune fiscală. Și deja suntem în faza finală, cred că la începutul lunii aprilie deja câteva zeci de asemenea persoane vor fi verificate de Antifraudă. Este vorba de comerț online – vânzări de diverse produse”, a declarat miercuri Lucian Heiuș, Președintele ANAF.

Pentru context, furnizorii de servicii poștale, curierii, trebuie să transmită în fiecare lună către ANAF informații despre comercianții online care trimit colete cu plata ramburs și despre clienții care le primesc. În acest fel, autoritățile pot identifica mai ușor comercianții care nu-și declară veniturile decât parțial, dar și persoanele fizice care încasează sume fabuloase din vânzări pe internet, fără a avea o firmă în spate. Acelea informații sunt incluse de curieri în formularul 395, introdus în decembrie 2022, primul termen de livrare fiind finalul lunii ianuarie 2023.