Lovitură dură pentru criptomonede, chiar de la Visa și Mastercard: decizia radicală a fost luată
Problemele ce au marcat universul banilor digitali în ultima perioadă continuă să producă efecte nefaste pentru criptomonede, pe măsură ce unele companii mari dau semne că nu mai au prea mare încredere în acest sector.
Conform unei decizii radicale, proaspăt adoptată de giganții financiari Visa și Mastercard, se va pune frână asupra planurilor de a crea noi parteneriate cu firmele cripto. Această mișcare vine într-un context foarte dificil pentru criptomonede în general. Cu toții am asistat în ultima vreme la devalorizări semnificative, falimente de răsunet, scandaluri legate de furturi colosale și așa mai departe.
Nu mai e cale de întors. Sunt semne clare ce arată că banii digitali se vor prăbuși
Reprezentanții celor două companii nu se sfiesc să vorbească pe față despre motivele ce stau la baza deciziei lor.
”Eșecurile recente din sectorul cripto reprezintă o reamintire importantă că avem un drum lung de parcurs înainte ca criptomonedele să devină o parte a plăților și a serviciilor financiare de bază”, a declarat un purtător de cuvânt al Visa, cel mai mare procesator de plăți din lume.
O reacție similară vine și de la Mastercard. ”Eforturile noastre continuă să se concentreze asupra tehnologiei blockchain de bază și asupra modului în care aceasta poate fi aplicată pentru a ajuta la abordarea problemelor dificile actuale și la construirea unor sisteme mai eficiente”, a declarat un purtător de cuvânt.
Dincolo de volatilitatea pe care criptomonedele o presupun, cel puțin deocamdată, dacă te tentează să faci astfel de tranzacții trebuie să știi că ai obligații fiscale.
Astfel, potrivit prevederilor Art. 10 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal cu modificările şi completările ulterioare. Persoanele care realizează venituri din transferul de monedă virtuală au obligaţia de a declara aceste venituri prin completarea şi depunerea Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice – Capitolul 1.