Lege nouă pentru retrocedările de case: acești români vor fi mai avantajați

de: Alexandru Puiu
20 06. 2023

Apar noutăți legislative de ultimă oră pe spețele legate de retrocedările de imobile, în sensul în care anumite categorii de cetățeni, aflați în situații sociale speciale, vor beneficia de prioritate la soluționarea dosarelor.

Concret, vorbim despre prevederile unei inițiative legislative care a primit de curând aviz favorabil în Senat și care are toate șansele să treacă cu brio de Parlament, deci înseamnă că e doar o chestiune de timp până când va intra în vigoare.

Menționăm că detaliile extrase din proiectul de lege, pe care le vom discuta în rândurile care urmează, încă nu se aplică în legislație. După ce Parlamentul va adopta inițiativa, e necesar ca președintele României să promulge legea respectivă, iar aceasta să fie publicată în Monitorul Oficial. De-abia din acel moment, dacă te afli într-o speță legată de retrocedări de imobile preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, vei putea apela la prevederile acestui act normativ în favoarea ta.

Se schimbă legea retrocedărilor de imobile preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist

Ei bine, specialiștii avocatnet.ro au realizat o analiză pe această temă și au pus în evidență noutățile pe care proiectul de lege le aduce legislației actuale. Astfel aflăm că persoanele cu handicap grav sau cu pensie de invaliditate și cele cu vârsta de peste 65 de ani vor avea prioritate la soluţionarea dosarelor legate de retrocedările imobilelor. Acești oameni vor avea deci șansa de a-și rezolva problemele mult mai repede, datorită condiției lor vulnerabile.

De prioritate se vor bucura “dosarele constituite în baza cererilor care au fost formulate și depuse în termen legal de persoane care se consideră îndreptăţite şi deţin certificate de încadrare în grad de handicap grav sau au calitatea de pensionari de invaliditate încadraţi în gradul I de invaliditate”, prevede textul inițiativei legislative. De asemenea, pe lista celor avantajați vor fi și persoanele care „au împlinit vârsta de 65 de ani”.