Îți ridică mașina pe loc în România, chiar și fără greșeală. Cum am ajuns în această situație, ce spune Codul Rutier

de: Alexandru Puiu
12 10. 2023

Un nou proiect de ordonanță de urgență aflat în dezbatere publică la Ministerul Afacerilor Interne va introduce în lege posibilitatea ridicării și ”relocării” mașinilor parcate regulamentar în România. Gestul va putea fi făcut atât de Poliția de Circulație, cât și Poliția Locală.

Fără să-ți dai seama, s-ar putea ca într-o zi să ieși în fața blocului sau a casei și să nu-ți mai găsești mașina, deși ai mai parcat acolo de sute de ori și este perfect legal. Această situație va fi posibilă în situația în care, în zona respectivă, se desfășoară lucrări și/sau e nevoie de eliberarea zonei pentru intervenția serviciilor de urgență. Aceste prevederi sunt prezente într-o ordonanță a Ministerului Afacerilor Interne aflată în dezbatere publică.

Citește și: Amendă de 5000 de lei pentru un moment de neatenție: sute de mii de șoferi din România, vizați de noi sancțiuni

Ce se întâmplă cu mașina ta, după ce este ridicată

Atunci când vorbim de relocarea unui autovehicul parcat legal, este important de reținut că proprietarul nu va trebui să plătească sub nicio formă cheltuieli de ridicare și transport al mașinii. Costurile sunt acoperite de autoritățile locale.

La momentul de față, conform Codului Rutier, există reguli definite doar pentru ridicarea mașinilor staționate neregulamentar. Acest lucru se va schimba pe viitor, conform proiectului de OUG pe care îl poți studia integral la această adresă. De acum înainte, se pot ridica și vehicule staționate regulamentar.

Relocarea mașinilor parcate în mod regulamentar pe drumurile publice se face în România în situațiile în care este necesară protejarea interesului public general.

Citește și: Complet interzis pentru toți șoferii din România: rămâi fără permis de conducere, pe loc

Cine îți ridică autoturismul și când

Polițiștii de la Poliția Rutieră sau de la Poliția Locală au posibilitatea să dispună relocarea vehiculelor staționate regulamentar în situația în care este necesară:

  • efectuarea unor lucrări sau prestarea unor servicii publice de interes național sau local;
  • intervenția serviciilor de urgență în vederea prevenirii sau limitării efectelor unor accidente, calamități sau dezastre;
  • instituirea unor măsuri de ordine și siguranță publică.

Măsura se va stabili din oficiu sau la solicitarea administrației publice locale, a administratorului drumului public sau a instituțiilor care intervin în cazul unor accidente, calamități sau dezastre, pentru facilitarea accesului ambulanței, mașinilor de pompieri și nu numai. Relocarea se va produce fie într-un alt loc de parcare, fie ”în locuri speciale amenajate”, conform Avocatnet.ro. În același proiect de ordonanță se menționează că “administrația publică locală sau administratorul drumului public adoptă măsuri adecvate de informare a proprietarului sau deținătorul vehiculului cu privire la locul unde acesta a fost relocat”.