Istoria României, marcată de destine tragice și uitate. Personalitățile istorice cu sfârșit sângeros care au marcat evoluția țării noastre

Încă din Evul Mediu, Europa Centrală și de Est au fost adesea scenele de războaie nesfârșite pentru putere și influență. Acest context geopolitic a dus la numeroase tragedii în cele trei provincii istorice românești.

Cele mai notabile figuri au suferit frecvent morți îngrozitoare, în ciuda eforturilor lor de a schimba norma vremii.

Vlad Țepeș (1476/1477)

Vlad Țepeș, mai cunoscut sub numele de Dracula, este inspirația romanului Dracula al lui Bram Stocker. Omul adevărat nu a fost un vampir, dar asta nu-l face mai puțin impresionant. Cu o dorință profundă de răzbunare împotriva Imperiului Otoman, Vlad a urcat la putere pe tronul Țării Românești. A reușit să-și asigure și să-și consolideze puterea prin pedepse draconice împotriva tulburării ordinii publice care l-au adus în relații teribile cu supușii săi sași.

El suferă o moarte îngrozitoare în anul 1476. Vlad Țepeș este trădat pe câmpul de luptă. Nobilii îl abandonează, lăsându-l să înfrunte dușmanii doar cu gărzile sale. Se spune că, după ce a fost ucis, i-a fost tăiat capul și trimis la sultan să-l pună pe un țăruș, iar trupul i-a fost tăiat în bucăți. Locul lui de înmormântare a rămas un subiect de dezbatere și astăzi.

Gheorghe Doja (1514)

Născut în nobilimea de clasă joasă secuiască, Gheorghe Doja a rămas în istorie pentru Răscoala Țărănească din 1514, când a fost însărcinat să adune o armată cruciată din regatul ungar, dar, în schimb, a întors fiecare țăran, om sărac și asuprit împotriva nobilimii și Bisericii.

Executorii l-au legat cu lanțuri de fier încălzite pe un tron de fier încălzit. I-au pus o coroană de fier fierbinte pe cap și un sceptru de fier ca de foc în mână. După aceea, a fost înecat în sânge, decapitat și tăiat în patru părți. Sângele și bucățile de carne de la uneltele torționarilor au fost apoi date prizonierilor să le mănânce și să bea. În ceea ce privește trupul său tăiat, acesta a fost expus în bucăți, în marile orașe ale regatului maghiar.

Citește și: Cei mai sadici voievozi români. Apucăturile canibalice ale lui Ţepeş şi adevărul despre piramida din capete a lui Lăpuşneanu

Mihai Viteazul (1601)

Mihai Viteazul este una dintre cele mai mari figuri istorice ale țării noastre. A fost primul principe român care a unificat cele trei principate (Moldova, Țara Românească și Transilvania).

Mihai Viteazul suferă o moarte înfiorătoare, după o victorie inspirată. Generalul Basta decide să-l asasineze și trimite câțiva soldați să-l aresteze. Îl prind, iar Mihai Viteazul încearcă să reziste arestării, dar este împușcat și înjunghiat. După ce este ucis, soldații lui Basta îi taie capul cu propria sa sabie și îi lasă trupul pe un cal mort, în afara cortului, să putrezească timp de trei zile.

Domnița Ruxanda Lupu (1687)

Domnița Ruxandra era fiica domnitorului moldovean Vasile Lupu. Se spunea că era una dintre cele mai frumoase și mai dorite femei ale vremii ei.

Moartea ei oribilă a avut loc în Cetatea Neamțului, unde s-a refugiat din cauza armatei de cazaci invadatoare. Un grup de cazaci a cucerit cetatea și a luat-o prizonieră. Au furat tot ce avea și au torturat-o zile întregi. În cele din urmă, au decapitat-o pe pragul din interiorul fortului.

Miron Costin (1691)

Miron Costin a rămas în istoria României ca unul dintre cei mai mari cronicari, cancelar și diplomat al Moldovei. Era un om înțelept și aducea o contribuție semnificativă țării.

Cea mai gravă și mai tragică decizie luată de vreun domnitor la beție a fost cea a lui Constantin Cantemir, tatăl cărturarului Dimitrie Cantemir, voievod al Moldovei (1685-1693) care a decis executarea marelui cronicar Miron Costin în 1691, fără nicio dovadă și în pofida realității, acuzat că ar fi complotat împotriva sa. Fratele lui Miron, marele vornic Velicico Costin, într-adevăr conspirase împotriva domnului, dar fără știința lui Miron Costin. Rău sfătuit dar și sub influența vinului băut fără măsură, Constantin Cantemir ordonă executarea lui Miron Costin, fără să-i ofere acestuia prilejul să se dezvinovățească.

Constantin Brâncoveanu (1714)

În Istoria României, puțini prinți au reușit să domnească pentru o perioadă mai extinsă și sunt și mai puțini cei care au reușit să păstreze o pace de durată. Constantin Brancoveanu a fost un om extraordinar de bogat încă dinainte de a urca pe tron și prin faimoasa sa bogăție a reușit să rămână în grația puterilor europene din jur.

Execuția a fost hotărâtă în mod sadic să aibă loc de ziua lui, iar și mai sadic, Constantin a fost nevoit să asiste la execuția celor patru fii ai săi și a consilierului său, înainte de a fi decapitat. După execuție, capetele au fost purtate cu sulițe prin oraș, în timp ce cadavrele au rămas la locul execuției, de unde au fost aruncate în mare, noaptea.

Horea, Cloșca și Crișan (1785)

Ultima răscoală țărănească din Europa a avut loc în 1784 și a fost condusă de Horea, Cloșca și Crișan. Opresiunea iobagilor a ajuns într-un punct în care țăranii nici măcar nu au putut să-și plătească impozitele. Fiind atrași într-un colț, țăranii s-au ridicat împotriva nobilimii și au comis diverse atrocități.

După ce armata imperială i-a învins pe țăranii răscoalei, conducătorii au fost aduși în judecată și pedepsiți. Horea și Cloșca au fost executați public – au fost legați pe doi bușteni și loviți în mod repetat cu roata de lemn, până au murit. Crișan s-a spânzurat cu curelele de la sandale. La scurt timp după aceea, trupurile lor au fost tăiate în bucăți și expuse în țeapă.

Citește și: Trădărea la români: cum au fost vânduţi Vlad Ţepeş, Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu

Ioan al III-lea cel Cumplit (1574)

Ca nepot al lui Ștefan cel Mare, Ioan al III-lea cel Groaznic, a fost ultimul conducător medieval român care a luptat cu Imperiul Otoman. A avut o domnie scurtă de doi ani în care își întărește domnia prin concentrarea puterii politice și chinuirea nobililor și clericilor.
El moare înjunghiat în inimă, decapitat și rupt în bucăți de patru cămile. Ioan al III-lea cel Groaznic avea o forță imensă, o figură titanică și un curaj mare, așa că ienicerii au început să-i ia bucăți din trup, crezând că sângele și oasele lui sunt fermecate.

Iulia Hașdeu (1888)

Iulia Hașdeu este un fenomen unic în cultura românească. Deja vorbea, citea și învăța franceza la doi ani, iar la patru ani a început să scrie. Ea a scris primele ei povestiri la șapte ani și prima ei piesă, la unsprezece.

În loc să se trateze, s-a preocupat mai mult de studii, iar când boala a devenit prea grea, s-a întors în România. Și-a petrecut ultimele zile tușind sânge și scriind. Se spune că tatălui ei, Bogdan Petriceicu Hașdeu, i-a fost atât de dor de ea, încât spiritul Iuliei chiar l-a contactat pentru a-i spune că se simte bine. La scurt timp după incidentul menționat, Hașdeu s-a dedicat misticismului pentru a-și contacta din nou fiica și a construi un templu peste locul ei de odihnă, dar și un castel în memoria ei.

Nicolae Labiș (1956)

Nicolae Labiș a fost un poet român care s-a făcut cunoscut în acea vreme prin remarcabila sa operă de artă. Regimul comunist a fost o perioadă grea pentru poeți și, mai ales, dacă gândeai împotriva sistemului.

Tânărul de 21 de ani Nicolae Labiș a început să pună la îndoială regimul și „întâmplător” a murit într-un înfiorător accident de tramvai. Raportul de anchetă a concluzionat că era beat și s-a strecurat de pe scările tramvaiului chiar între vagoanele acestuia. Nimeni nu a îndrăznit să spună altceva. În zilele dureroase pe care le-a petrecut în spital, înainte de a muri, i-a spus prietenului său într-un interviu că cineva l-a împins.