Istoria fascinantă a Dacia D33, mașina care concura cu BMW și Audi. Nu venea din Franța, ci avea rădăcini italiene

de: Gabriel Peneș
03 10. 2023

Povestea popularei mărci de mașină include și istoria fascinantă a Dacia D33, un model ce ar fi putut concura cu BMW și Audi. Ea n-a depășit, însă, faza de prototip funcțional, pentru că destinul fabricii de la Mioveni a vrut  ca uzina inaugurată în 1966 să treacă sub „umbrela” francezilor de la Renault.

Ce a fost modelul Dacia D33

Uzina de Autoturisme Dacia de la Colibași, acum Mioveni, a fost inaugurată în 1966, iar povestea ei înglobează și istoria fascinantă a Dacia D33, unul dintre modelele „fără noroc”, deși era gândit să relanseze popularul brand, după 1990.

Schimbarea de regim din 1989 n-a afectat foarte tare uzina românească, pentru că modelele sale erau la mare căutare printre români, mai ales datorită prețurilor fără concurență. În 1997,

În 1997, o Dacia 1310 pornea de la circa 3.500 dolari şi reprezenta circa 75% din vânzările Dacia. Modelul mai nou, Dacia Nova, avea un preţ de start de la circa 4.000 dolari.

Deși rivalii de la Daewoo, ce preluaseră fabrica de la Craiova, lansaseră în 1996 un model net superior, Daewoo Cielo, prețul dublu al acestuia făcea ca vânzările de Dacii să fie, în continuare, uriașe.

Unicul prototip de Dacia D33 a fost lăsat să zacă acoperit de praf într-un garaj

Cum s-a încheiat istoria fascinantă a Dacia D33

Totuși, schimbarea plutea în aer, pentru că modelele Dacia erau deja învechite și necompetitive calitativ mai ales pe piața externă. Iar conducerea fabricii, în frunte cu deja legendarul director Constantin Stroe, a căutat soluții de revigorare a mărcii.

În acest context, în 1997, guvernul României a aprobat un împrumut de 3,6 milioane de dolari pentru proiectul dezvoltării noului model, buget uriaș pentru Dacia la acea vreme, dar oricum mult mai mic decât cele cu care operau marii producători internaţionali pentru dezvoltarea de noi modele.

Citește și: Experimente Dacia eșuate: mașini pe care nu le-ai văzut, dar au existat

O bună parte din sumă s-a dus către italienii de la compania de design auto Idea Torino, care au pus umărul la istoria fascinantă a Dacia D33, alături de inginerii români, din păcate cu o viață extrem de scurtă.

Așa a venit pe lume prototipul Dacia D33. Era o berlină compactă cu patru uși și cinci locuri și cu linii foarte moderne pentru acea vreme. „Ar fi fost mai tare decât Logan”, susțin fanii Dacia, cuceriți de liniile cursive ale mașinii desenate de italieni, conform promotor.ro.

Dacia D33

Cât ar fi costat automobilul

Probabil așa ar fi arătat azi unele modele Dacia, dacă nu s-ar fi renunțat la colaborarea cu italienii și n-ar fi trecut sub „umbrela” Renault. Dacia D33 trebuia să fie o mașină cu un preț maxim de 5.000 de dolari și urma să înlocuiască modelul Nova.

Nicio informație de ordin tehnic nu a fost făcută publică. Despre eventualele dotări, nici atât. Surse neoficiale vorbesc despre ABS, airbag-uri, servo-direcție și închidere centralizată, echipamente disponibile pe modelele care se comercializau în acea perioadă în vestul Europei. Mașina urma să aibă atât motoare Hyundai cât și motoare concepute în România.

Citește și: Dacia 500, ”cutia de chibrituri” cunoscută și ca Lăstun a fost ”ultimul cadou al lui Ceaușescu pentru români”

Noul model DaciaD33 ar fi trebuit să fie lansat în anul 1999 la Salonul Auto București, dar chiar în acel an uzinele Dacia au fost preluate de către Renault. Oricum, după calcularea costurilor de dezvoltare și producție necesare, modelul ar fi trebuit să fie vândut cu aproximativ 9.000 de dolari pentru ca proiectul să devină profitabil, ceea ce ar fi însemnat o sinucidere garantată pentru uzină.

Așa se face, că dosarul proiectului Dacia D33 a fost uitat într-un sertar, iar prototipul a fost acoperit de praf într-un garaj, odată cu istoria fascinantă, dar prea scurtă, ce l-a însoțit.