Ion Țiriac nu mai suportă situația în care se află Simona Halep: ”Sentința este o condamnare la moarte”. Ce greșeală mare a făcut sportiva
Simona Halep a fost depistată pozitiv la US Open 2022 și a fost suspendată pentru o perioadă de patru ani. Sportiva a facut apel la TAS și așteaptă să fie audiată. Între timp, Ion Țiriac a dat verdictul despre pedeapsa primită de fostul lider mondial și susține că verdictul ar trebui să vizeze și staff-ul ei.
Ce spune Ion Tiriac despre suspendarea Simonei Halep
Simona Halep a fost suspendată pe 12 septembrie pe o perioadă de patru ani de tribunalul Sport Resoluiotions și mai are de ispășit aproape trei ani din pedeapsă până ar putea reveni din nou pe teren. Campioana de la Roland Garros și Wimbledon a făcut apel la TAS pe 24 octombrie, dar cazul său nu va fi judecat mai devreme de sfârșitul lunii martie, potrivit listei de audieri a tribunalului de la Lausanne.
Ion Țiriac, omul care i-a ghidat din umbră cariera Simonei Halep, a vorbit despre sentința dată de tribunalul independent de la Londra și a subliniat că este echivalentul unei condamnări la moarte pentru un sportiv de 32 de ani. Mai mult, miliardarul este de părere că Simona Halep a făcut o mare greașeală înainte de a fi prinsă dopată.
”Nu-mi spuneți că un jucător de tenis, de 32 de ani, care este negativ vineri, este pozitiv luni cu 0,02 din nu știu ce produs, care ar putea să fie sau nu fie în asta și asta. Și așteaptă de un an și jumătate să vadă ce este. Invenții. Nu e vorba doar de partea pozitivă. Uitați-vă la sângele ei. Când? În iulie anul trecut. Scuzați-mă! Ce ai făcut timp de nouă luni, șase luni? Vii azi cu chestia aia. Deci, privește în urmă și spune, cine acoperă ce?
Halep a făcut o singură greșeală. În momentul în care cineva zice ceva, ea trebuia să spună, nu vorbi cu mine, vorbește cu echipa mea, ei sunt responsabili și îmi dau ce să beau atunci când mă antrenez. De la 15 ani, până la 32, am făcut 1.555 de controale și tot așa.> Nu totul este alb sau negru. Sunt de acord cu tine. Dar pot să îți spun cu mâna pe Biblie că, din când în când, e nedrept și incorect și illegal, ceea ce fac ei”, a declarat Ion Țiriac, pentru Euronews.
Ion Țiriac: pedepasa ar fi trebuit să vizeze și echipa sportivei
Miliardarul nu s-a mai putut abține și face acuzații dure împotriva Agenției Internaționale pentru Integritatea Tenisului (ITIA). De asemenea, Ion Țiriac este de părere că decizia de suspendare ar fi trebuit să vizeze, în primul rând, staff-ul tehnic al jucătoarei.
”Simona, acum, ce mai așteaptă? Un an sau mai mult? Pentru că nu asta trebuie ei să facă. Este sau nu este. Și de ce nu au întrebat mai întâi echipa, din punct de vedere legal, să vină la masă, pentru că au o responsabilitate, pentru care sunt plătiți și așa mai departe.
Dar atunci Simona a fost prea atașată de echipă, e meritul ei, dar revenind, e regretabil și e aproape sacrificiul vieții ei”, a mai spus fostul tenismen.
”Injust din partea întregii organizații”
Ion Țiriac nu înțelege cum Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne nu se grăbește să îi judece mai repede apelul depus de Simona Halep. În curând, se va împlini un an și jumătate de când sportiva nu a mai jucat un meci oficial, iar tratamentul de care are parte îl șochează pe miliardarul român.
”Deci faimosul TAS, acum Simona trebuie să meargă la TAS, este o regulă că la Jocurile Olimpice, în aceeași zi, a doua zi, trebuie să te evalueze. Și la ora 6 seara, trebuie să dea o hotărâre. Șase avocați, două institute, toți, Federația Internațională, pentru noi este complet corect, fără penalizare.
Să ții pe cineva, la 33 de ani, în afara jocului un an și jumătate, asta înseamnă o pedeapsă cu moartea, cu siguranță. Ea se antrenează. Se antrenează în fiecare zi, înțeleg, dar este complet nedrept. Injust din partea întregii organizații, ce pot să fac? Acesta este motivul pentru care nu am vrut să fiu în niciuna dintre aceste organizații”, a adăugat Ion Țiriac.
Simona Halep nu a mai jucat un meci oficial de pe 29 august 2022, când a fost eliminată în primul tur de la US Open. Ea a fost ștearsă și din clasamentul WTA, iar la momentul suspendării provizorii ocupa locul nouă in clasamentul mondial.