”Îngerul Morții” de la Auschwitz: ororile comise de Josef Mengele în numele medicinei

Josef Mengele a fost un apreciat medic din Günzburg și s-a transformat rapid într-un criminal în serie în cadrul organizației SS de la Auschwitz.

După încheierea războiului, a reușit să fugă în America de Sud.

Povesea Lidiei Maksymowicz, una dintre victimele lui Mengele

O victimă de-a sa care a avut norocul să supraviețuiască a declarat, la un moment dat: „Nu-mi mai pot aduce aminte de chipul său, îmi amintesc numai de cizmele lui lustruite. Când îi auzeam paşii mă ascundeam sub prici, mă ghemuiam, închideam ochii. Mă gândeam că nu mă va găsi”, a spus Lidia Maksymowicz pentru dw.com.

În decembrie 1943, ea a fost deportată la Auschwitz-Birkenau. Avea doar trei ani în acel moment. Împreună cu membrii familiei sale, au luați din Belarus, din apropiere orașului Minsk, și închiși în lagărul de concentrare.

Amintirile sosirii în lagăr nu au părăsit-o nici la bătrânețe pe femeie. În miezul nopții, rampa de descărcare era luminată puternic de reflectoare, iar gardienii SS urlau, în timp ce câinii de pază lătrau. Familii întregi au fost separate cu brutalitate.

Lidia, la fel ca și ceilalți copii, a fost despărțită de mama ei și dusă într-o baracă destinată copiilor reprezentată de o construcție din lemn, destul de sărăcăcioasa.

În loc de saltele, erau erau obligați să doarmă pe fânul infestat de păduchi și alte insecte parazite. Păturile erau murdare și aspre, iar copiii sufereau de foame și de frig. Totuși, nimic nu se compara cu momentele în care sosea Mengele printre ei, medicul reușind, de fiecare dată, să sădească frica supremă printre copii.

Lidia a fost martora sosirii armatei sovietice pe 27 ianuarie 1945. „După eliberare, în baraca de la Auschwitz se aflau 160 de copii, cu vârste cuprinse între doi și 16 ani. Eu am petrecut cea mai mare parte a timpului la Auschwitz”, a spus ea.

Trist este faptul că în lagărul Auschwitz-Birkenau au murit 200.000 de copii.

După război, Lidia a fost adoptată de o familie poloneză. Mama ei a fost considerată mult timp ca fiind decedată. Abia mai târziu, mama și fiica s-au regăsit. Cu toate acestea, teama față de doctorul Mengele a persistat. Atunci când vede copii jucându-se, Lidia îi avertizează: „Nu strigați prea tare, că vin germanii”.

După război, Lidia Maksymowicz a studiat chimia, s-a căsătorit și și-a deschis o afacere. Cu toate acestea, viața sa familială a avut de suferit din cauza experiențelor trăite în lagăr.

„Nu am fost capabilă să iubesc sincer, cu adevărat. Nici măcar nu am putut să-mi iubesc propriul copil așa cum o mamă ar trebui să o facă cu adevărat”, a mărturisit cu tristețe femeia în vârstă de 78 de ani.

Josef Mengele s-a înrolat de bună voie în Waffen-SS

Josef Mengele s-a născut într-o familie de întreprinzători din sudul Germaniei, fiul cel mai mare al lui Karl și al Walburgei. El a urmat studii de medicină și antropologie, iar după absolvire a lucrat în domeniul cercetării la Institutul pentru Biologie Ereditară și Igiena Rasei din Frankfurt.

În vara anului 1940, Mengele s-a înrolat voluntar în Waffen-SS. Trei ani mai târziu, în calitate de Sturmbannführer, a fost detașat la Auschwitz.

În lagăr, el a devenit extrem de activ în timpul selecțiilor care aveau loc direct pe rampa de descărcare a vagoanelor. Era deosebit de interesat de copii, în special de frații gemeni și de persoanele de statură mică.

Mengele a efectuat experimente pentru a vedea dacă poate schimba culoarea ochilor prin injecții cu coloranți. A operat copii fără anestezie și i-a infectat pe frații gemeni cu viruși de tuberculoză și tifos exantematic. Mulți copii au murit ca urmare a acestor proceduri, iar pe alții i-a ucis intenționat. Prizonierii din lagăr l-au numit „Îngerul Morții”

„Nu era nici sadic, nici un nazist fanatic”, scrie Zdenek Zofka, în cartea Günzburg în perioada nazistă. Istoricul presupune că el era mai degrabă „un cinic fără scrupule”, ceea ce i-a permis să nu mai vadă victimele sale ca pe niște ființe umane.

A fugit în America de Sud și a fost susținut financiar de familie

În ianuarie 1945, cu puțin timp înainte ca armata sovietică să ajungă la Auschwitz, Mengele a fugit spre vest. A trăit în apropiere de Günzburg, adoptând o identitate falsă. În 1949, a reușit să ajungă în America de Sud, sprijinit financiar de familie.

În 1979, Josef Mengele murea înecat în Brazilia, după ce, în prealabil, suferise un atac cerebral în timp ce înota în mare. Moartea sa a fost ținută sub secret de familie timp de mulți ani, iar adevărul a ieșit la lumină abia în 1985.

Familia Mengele avea o influență semnificativă. Tatăl lui Josef, Karl Mengele, a fost directorul fabricii „Mengele & Söhne” în perioada interbelică, o companie care producea utilaje agricole. În noiembrie 1932, Karl a pus halele fabricii la dispoziție pentru un miting electoral al lui Adolf Hitler. În mai 1933, el s-a alăturat partidului lui Hitler, NSDAP.

După Al Doilea Război Mondial, afacerile lor au prosperat. Karl Mengele a fost ales în Consiliul Local și a devenit viceprimar. În 1952, i s-a acordat titlul de cetățean de onoare al orașului. O stradă îi poartă numele chiar și astăzi. După moartea sa, conducerea fabricii a fost preluată de fiul său Alois, fratele mai mic al lui Josef. Însă astăzi, fabrica se află în faliment.

Procesul simbolic din Günzburg

Cu 34 de ani în urmă, Günzburg ajungea pe prima pagină a ziarelor. În februarie 1985, la Memorialul Holocaustului Yad Vashem, avea loc un proces  simbolic împotriva lui Mengele.

Reacțiile au fost pe măsură, evident. Administrația de la Washington a dispus o reevaluare a cazului Mengele. S-a oferit o recompensă de aproape cinci milioane de dolari pentru prinderea sa, iar eporteri din întreaga lume au invadat orașul Günzburg, numit „Mengele Town” de presa anglo-saxonă.

„Günzburg nu a fost un bastion nazist. Orașul nu a fost nici mai rău, nici mai bun decât alte orașe germane”. Mengele „s-ar fi putut naște oriunde”, a subliniat fostul primar al orașului.

El s-a opus, de asemenea, schimbării numelui străzii Karl Mengele. „Aceasta ar însemna persecutarea unei întregi familii din cauza vinovăției unui singur membru, exact ca în vremea nazistă”, a argumentat el.

Totuși, nu toți locuitorii sunt de acord cu ceea ce se întâmplă în Günzburg. Unul dintre aceștia este profesorul Siegfried Steiger.

La cererea sa, a fost ridicat un monument în onoarea victimelor, dedicat lui Janusz Korczak, un educator evreu polonez ucis în 1942 în lagărul de exterminare Treblinka.

Societatea civilă a inițiat, de asemenea, montarea unei plăci pe o fațadă, având un citat din Jean Améry: „Nimeni nu poate să-și părăsească propria istorie”. Impresionantul monument reprezintă o aluzie la experimentele lui Mengele.