Informația momentului despre sistemul de pensii din România, se întâmplă până la 31 martie: toți pensionarii trebuie să știe

de: Alexandru Puiu
17 03. 2023

Autoritățile române, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, s-au angajat în fața Bruxelles-ului să implementeze o reformă radicală a sistemului de pensii. Scopul principal este eliminarea inechităților din sistem, dar cei mai mulți așteaptă desființarea pensiilor speciale sau, în cel mai rău caz, supraimpozitarea lor.

Vizavi de reforma sistemului de pensii din România, vicepremierul Kelemen Hunor este de părere că cea mai mare problemă pleacă de la pensionarea la vârste fragede cu sume fabuloase. Șeful UDMR a insistat pe faptul că, până la finalul lunii martie, trebuie să existe o formă finală a legii pensiilor speciale, preferabil una care să fie nu doar corectă și echilibrată, dar și constituțională. Nu de alta, dar numeroase tentative de ”atingere” a pensiilor speciale au eșuat în momentului care au făcut subiectul unor plângeri la CCR.

Când dispar pensiile speciale

”Cu pensiile speciale – eu cred că până la sfârşitul lunii martie vom avea o formă finală a legii. Avem un grup de lucru, şi de la noi sunt doi specialişti, şi de la celelalte partide, vor veni în coaliţie şi, pe baza raportului Băncii Mondiale şi pe baza direcţiei date de coaliţie, sunt convins că lucrurile până la termenul stabilit şi asumat de România vor fi rezolvate. N-o să facem un lucru care nu corespunde principiilor din Constituţie”, a declarat Kelemen Hunor într-o intervenție la B1 TV.

În opinia liderul maghiar, nu este normală pensionarea la vârsta de 50 de ani.

„Eu plec de fiecare dată de la un principiu sănătos – contributivitate şi după aceea, sigur, poţi să mergi pe diferite variante dacă pentru cei care sunt în serviciul public vrei să dai ceva în plus. Aici avem o problemă: nu poate să fie pensia mai mare decât salariul. Este exclus! Din punctul meu de vedere, nu este bine să ieşi la pensie la 50 de ani şi să primeşti pensie de serviciu. Poţi să primeşti pensie de serviciu dacă ai ieşit mai devreme la pensie, dar după ce ajungi la vârsta de pensionare normală sau valabilă pentru toată lumea. (…)

Asta trebuie să fie valabil şi pentru judecători, şi pentru procurori, şi pentru poliţişti şi pentru toţi cei care pot în acest moment să se pensioneze mai repede. Eu spun care este punctul meu de vedere. În acest moment specialiştii discută, vom vedea soluţia, dar oricum va fi o soluţie constituţională, perfect constituţională şi acest lucru trebuie să-l înţeleagă toată lumea”, a explicat vicepremierul.

Efortul cel mai mare legat de reforma sistemului de pensii la această oră vizează finalizarea unui proiect care să nu poată fi contestat la CCR. ”Nu ne dorim o lege care după aceea pică la CCR. Nu ne putem juca cu acest subiect, şi nu numai din cauza banilor europeni. (…) Trebuie să recunoaștem că sunt segmente profesionale din societate care au o capacitate de presiune foarte mare, vrei nu vrei, fiindcă s-au creat din 1997 – 1998 pentru ei niște, hai să spunem, niște beneficii mult mai solide decât ar fi trebuit”, a comentat liderul UDMR.

Încercând să atragă atenția asupra inechităților din sistemul de pensii autohton, vicepremierul a făcut o paralelă între magistrați și neurochirurgi.„Dar trebuie să vezi că şi un chirurg şi un neurochirurg au presiune şi nu ies la pensie la 50 de ani. Nu cred că peste un procuror sau un judecător vine o presiune mai mare decât peste un neurochirurg. Şi profesorii şi învăţătorii trebuie plătiţi, pentru că soarta noastră este în mâna lor.

Deci, din acest punct de vedere, nu văd de ce ar trebui să acceptăm această pensionare anticipată, chiar la 51, 52 de ani. Ok, nu la 65, poate la 60, dar de ce la 50? Experienţa lor e absolut necesară pentru societate”, a concluzionat Hunor.