Informația momentului despre salariul minim pe economie, direct de la sursă. Milioane de români, afectați direct de traiul dificil

de: Alexandru Puiu
05 09. 2023

România are al doilea cel mai mic salariu minim pe economie din Uniunea Europeană, după Bulgaria, deși rata de creștere în ultimul deceniu a fost cea mai mare din UE, de aproximativ 12,9%. Din păcate, milioanele de români care trăiesc din aceste sume infime nu au un trai decent.

Conform datelor de la Inspecția Muncii prelucrate de Economedia.ro, nu mai puțin de 1,5 milioane de salariați din România au fost plătiți în luna iulie a acestui an cu salariul minim brut pe economie de 3000 de lei. Acestora li se adaugă nu mai puțin de 349.000 de persoane care trăiesc din salariul minim de 4000 de lei, aferent domeniului construcțiilor. Cu alte cuvinte, aproximativ o treime dintre toți angajații care activează pe meleaguri mioritice trebuie să-și asigure traiul din salariul minim.

Cine trăiește din salariul minim pe economie în România

În România, la începutul acestui an, existau nu mai puțin de 5,6 milioane de salariați activi. Cei mai mulți dintre ei sunt însă, cel puțin declarativ, plătiți cu salariul minim pe economie. Ca referință, mai există situații în care o parte din bani sunt dați de patron ”la negru”, dar este greu de estimat amploarea fenomenului. Ce știm este că în luna iulie a acestui an erau 1,5 milioane de angajați plătiți cu salariul minim de 3000 de lei și alți 349.000 cu salariul minim de 4000 de lei.

În tabelul de mai jos poți vedea datele oficiale pe marginea persoanelor din România înregistrate cu salariul minim pe economie, defalcate pe domenii de activitate cu o mențiune importantă. Conform sursei citate, Inspecția Muncii gestionează, prin Registrul General de Evidență a Salariaților în format electronic, baza de date privind salariații angajați cu contract individual de muncă în baza Codului muncii, formată din informațiile comunicate de către toți angajatorii din România prevăzuți prin legislația menționată și care se conformează acesteia prin transmiterea registrului.

Nu fac obiectul declarării în registru unele categorii de lucrători, care sunt, însă, evidențiate la Agenția Națională de Administrare Fiscală, cum ar fi: funcționarii publici, militarii, personalul din justiție etc. Pe de altă parte, aceia fiind bugetari, este improbabil, dacă nu imposibil, să fie plătiți cu salariul minim pe economie.

Salariul minim brut în România fost majorat de la 2550 de lei în 2022 la 3000 de lei în 2023, în timp ce în construcții saltul a fost de la 3000 la 4000 de lei cu o consecință tristă. Numărul salariaților care sunt nevoiți să supraviețuiască din venitul minim a crescut în ultimul an de la 1,22 milioane, dintre care 815.660 erau cu 2550 de lei (restul lucrând în construcții), la 1,849 milioane de persoane.