Inflația continuă să golească buzunarele românilor. Cu cât au crescut prețurile în doar o lună
Rata anuală a inflației a continuat să crească în februarie, ajungând la 15,5%, cu 0,4% mai mult decât în ianuarie 2023, arată Institutul Național de Statistică (INS).
Potrivit INS, prețurile la mărfurile alimentare s-au scumpit cu 22,35%, cele nealimentare cu 12,73%, în tim pce serviciile s-au scumpit și ele cu 10,38%.
Preţurile de consum în luna februarie 2023, comparativ cu luna ianuarie 2023, au crescut cu 0,98%, pe fondul scumpirii mărfurilor alimentare cu 1,85%, al celor nealimentare cu 0,45% şi serviciilor cu 0,70%.
Ce alimente s-au scumpit într-o lună
Rata medie a modificării prețurilor de consum în ultimele 12 luni (martie 2022 – februarie 2023) faţă de precedentele 12 luni (martie 2021 – februarie 2022) este 14,9%.
În februarie faţă de ianuarie, cel mai mult s-au scumpit:
- legumele şi conservele de legume, cu 6,35%,
- fructele proaspete, cu 4,88%,
- cartofii, cu 4,61%,
- peştele proaspăt, cu 2,78%,
- brânza, cu 2,26%.
Creşteri de preţuri au mai înregistrat ouăle, cu 1,33%, zahărul – 1,23%, laptele – 1,01%, carnea de pasăre – 1,2%, produsele de morărit şi panificaţie – 1,13%, dar şi berea, cu 1,63%.
Ieftiniri s-au înregistrat, în cazul grupei produselor alimentare, doar la uleiul comestibil, cu o scădere de 1,83% în februarie față de ianuarie.
Nci categoria serviciilor nu a rămăs neatinsă de creșterile de prețuri. Astfel, îmbrăcămintea și încălțămintea au avut o creștere de 3,55%. În același timp, au crescut și chiriile (1,1%), îngrijirile medicale (1,58%), restaurante, cafenele, cantine (1,57%) și igienă și cosmetică (1,46%).
Ieftiniri au avut loc la biletele de avion, cu 12,28%, la energia electrică – 1,33%, dar şi termică – 1,06%.
Banca Naţională a României se aşteaptă ca rata anuală a inflaţiei să scadă mai repede decât s-a anticipat anterior, în special începând din trimestrul III al anului în curs, pe fondul prelungirii schemelor de plafonare şi compensare a preţurilor la energie până la 31 martie 2025 şi al redefinirii caracteristicilor acestora din 1 ianuarie 2023.