Ianis Hagi, prestație de vis în meciul Atletico Madrid – Alaves. Cum a influențat scorul partidei și ce note i-au dat jurnaliștii – VIDEO
Ianis Hagi a reușit cea mai bună partidă în tricoul formației Deportivo Alaves, deși nu a jucat decât o jumătate de oră, în confruntarea cu Atletico Madrid. Internaționalul român a reușit câteva faze spectaculoase și a oferit și o pasă de gol, iar jurnaliștii i-au dat a treia notă din echipă.
Ianis Hagi, prestație solidă în meciul Atletico Madrid – Deportivo Alaves
Ianis Hagi nu a jucat niciun minut în meciul cu Villareal, iar în duelul cu Atletico Madrid, din runda cu numărul 11 din La Liga, l-a început pe bancă. A intrat în minutul 63 și a fost la un pas să-și ajute echipa să întoarcă soarta partidei. În momentul în care internaționalul român și-a făcut apariția pe teren, gazdele conduceau cu 2-0 în urma reușitelor semnate de Riquelme și Morata din prima repriză.
Ianis Hagi și-a pus amprenta pe jocul echipei sale și a reușit câteva acțiuni frumoase, iar în minutul 82 a fost chiar aproape de gol, dar balonul trimis de el, din voleu, a trecut pe lângă poartă. Peste câteva secunde, Ianis a preluat pe piept și a centrat foarte bine în careu pentru Guevara, însă colegul său nu a reușit să trimită spre poarta lui Oblak.
În minutele de prelungire, Ianis Hagi a semnat și o pasă decisivă, prima de când Glasgow Rangers l-a împrumutat la Alaves. Fiul „Regelui” a pasat excelent la marginea careului, iar Ander Guevara l-a învins pe portarul formației gazdă.
Ce note a primit Ianis Hagi, după meciul Atletico Madrid – Deportivo Alaves
Ianis Hagi a fost lăudat după meci, iar cei de la Sofascore i-au dat nota 7,2. A fost a treia cea mai mare notă din tabăra echipei sale, după portarul Antonio Sivera (7,5) și Ander Guevara (7,3), autorul golului.
Situația lui Deportivo Alaves riscă să devină dramatică. Echipa unde a fost împrumutat Ianis Hagi a ajuns la 6 înfrângeri în 11 partide și ocupă locul 17 în prima ligă spaniolă, cu 3 puncte peste Celta Vigo, prima echipă aflată sub linia retrogradării. Etapa următoare va înfrunta Almeria, „lanterna campionatului”.