Gigi Becali construiește o catedrală unică în România. Câți bani investește în grandiosul lăcaș de cult

de: Beatrice Dumitru
24 11. 2023

În ultimii ani, Gigi Becali și-a construit un obicei din a aduce credința, biserica și pe Dumnezeu în intervențiile sale publice. Latifundiarul a decis în timpul pandemiei de COVID să ridice un lăcaș de cult în Pipera, unic în România, iar suma investită este una pe măsură. Câți bani scoate din cont patronul FCSB pentru grandioasa biserică.

Câți bani dă Gigi Becali pentru catedrală

La graniţa dintre Bucureşti şi Ilfov, în Pipera-Voluntari, Gigi Becali ridică un lăcaş de cult unic în România. Omul de afaceri s-a gândit la acest proiect în 2008, înainte ca roș-albaștrii să elimine pe Galatasaray și să se califice în grupele Ligii Campionilor. El a mărturisit că, la momentul respectiv, i-a făcut o promisiune lui Dumnezeu: va construi un lăcaș de cult dacă echipa sa îi va elimina pe turci din competiție.

În plină pandemie de COVID, Gigi Becali a început ridicarea lăcașului de cult și va fi realizat după stilul bisericilor rusești. Cu tot cu pictură ar urma să fie gata în anul 2024. În spatele bisericii, va fi construită o clădire cu trei etaje, unde vor fi cazați preoții veniți în Capitală la invitația lui Gigi Becali.

Așa va arăta catedrala construită de Gigi Becali.

Catedrala va fi unică în România. Interiorul va fi pictat cu foiță de aur și vor fi montate 13 clopote care, controlate prin calculator, vor interpreta anumite melodii religioase. Catedrala va avea 40 m înățile cu tot cu cruce, 35 m lungime și 20 m lățime. Gigi Becali a avut o ofertă de șase milioane de euro pentru teren, dar a refuzat șă-l vândă și a preferat să ridice acest lăcaș de cult în care investește, cu tot cu pictură, aproximativ zece milioane de euro, potrivit Cancan, care prezintă imagini cu lăcașul de cult.

Ar fi donat peste 300 de milioane de euro pentru biserici

Cunoscut ca o persoană foarte credincioasă, Gigi Becali ar fi donat, de-a lungul timpului, către biserici și preoți o sumă uriașă. Dumitru Dragomir, un apropiat al patronului FCSB, a dezvâluit că acesta ar fi ridicat în jur de zece lăcașuri de cult.

Gigi e multi miliardar. Părerea mea e că are acum pământ de un miliard. Ce spun acum sunt foarte stăpân pe mine. Gigi Becali a dat peste 300 de milioane la biserici, la preoți, la maici. În prezența mea. A fost subiect de studiu pentru mine. Avea teancul așa de euro și coborau la palat. Jucam table cu el. E norocos și la alea.

Citește și: Numele lui Gigi Becali, implicat într-un caz de înșelătorie. Prejudiciul creat

Venea câte un preot. 2000, îi dădea 2.000. Cobora altul. A ținut 30-40 de preoți bolnavi în palat. Îi ținea în palat la el în camere deasupra biroului lui. Gigi Becali cred că are peste zece biserici făcute. Câtă lume a ajutat, câți oameni bolnavi”, declara, recent, fostul președinte LPF.

Cât de bogat este Gigi Becali

Gigi Becali este cel mai bogat investitor din fotbalul românesc și a făcut o avere din vânzarea de terenuri. Latifundiarul din Pipera a spus că a încasat din aceste tranzacții, în anii 2006-2007, 100 de milioane de euro. De asemenea, el a afirmat că deține peste 12.000 de hectare de pământ în toată țara.

Citește și: Ce avere are, de fapt, Gigi Becali. Comparația cu Dan Șucu și cine spune că patronul FCSB are bani să trăiască „5000 de ani”

Patronul FCSB-ului are o avere cuprinsă între 325 și 425 de milioane de euro, conform Forbes, dar Dumitru Dragomir susține că acesta are atât de mulți bani încât ar putea să trăiască 5000 de ani. Iar cifrele exacte ar fi de trei ori mai mari.

Gigi Becali a vorbit despre averea sa și despre ce va face cu ea. Patronul de la FCSB a dat de înțeles că o parte din banii lui vor ajunge la fetele sale, însă o parte o va dona.