Frumoasă ca o icoană și blajiină ca o ploaie de vară, actrița Maria Ploae și-a găsit mântuirea în cele sfinte: Dragoș Pâslaru i-a ghidat drumul

Actrița Maria Ploae a jucat, de-a lungul carierei sale, alături de mari actori ai scenei românești, iar cinematografia părea să-i stea la picioare.

Totuși, ea a găsit calea spre cele sfinte sfătuită de Dragoș Pâslaru, colegul său de breaslă care a jucat înainte de anii 1990, fiind acum amintit, mai degrabă, datorită rolului pe care l-a interpretat în Actorul și sălbaticii.

Maria Ploae, de la începuturile sale în cinematografia românească

Maria Ploae s-a născut în data de 19 februarie 1951. Ulterior, a urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, pe care le-a absolvit în anul 1975.

A jucat mai bine de patru decenii, pe scenele Teatrului de Comedie, Teatrului Mic şi la Teatrului Foarte Mic și a fost distribuită în mai bine de 40 de lungmetraje.

A debutat în cinematografie încă din facultate, fiind observată de Sergiu Nicolaescu, cel care i-a dat un rol în Un comisar acuză, din 1974.

Mai târziu, a jucat în filme regizate de Andrei Cătălin Băleanu (Muntele ascuns, 1974), David Reu (Cercul magic, 1975), Mircea Veroiu (Dincolo de pod), 1975, dar și altele.

„Fiecare rol a avut farmecul lui, întâmplările lui, întâlnirile cu actori celebri, cu Mircea Albulescu şi Leopoldina Bălănuţă am jucat în drama Dincolo de pod, doamna Poldi  mă sprijinea mereu, la un moment dat, mi-a spus: „Eşti frumoasă ca o icoană”. Eram  împreună cu regizorul Mircea Veroiu şi operatorul Călin Ghibu. Pe amândoi, îi consider îndrumători la şcoala mea de cinema”, a declarat aceasta, potrivit magnanews.ro

„Am spus, mai demult, tot într-un interviu că meşterul Cotescu m-a citit exact, sunt, Maria o fiinţă intuitivă şi apoi raţională, o visătoare timidă şi a lucrat în acest sens, învăţându-mă să nu spun replica mecanic, să gândesc permanent pe scenă, să iasă  totul de-adevăratelea.

Eu  doresc libertate de mişcare, doresc să mă simt în largul meu la filmare dar, o să ţi se pară paradoxal, vreau să fiu îndrumată de regizor. M-am simţit confortabil, urmând cu rigoare sfaturile lui Nicolae Mărgineanu când am jucat în cele nouă filme regizate de el”, a mai spus, de asemenea, actrița.

Cum a ajuns Maria Ploae să se îndrepte către religie

Actrița a povestit cum a fost atrasă spre biserică de colegul său, Dragoș Pâslaru. „Norocul nostru mare a fost că la un moment dat cineva, şi acest cineva a fost colegul meu Dragoş Pîslaru, care actualmente este părintele Valerian de la Schitul Pătrunsa, ne-a tras de mânecă şi ne-a spus: Haide, veniţi la Biserica Sfântul Vasile de pe Calea Victoriei că se sfinţeşte o icoană a Sfântului Filimon, ocrotitorul făcătorilor de spectacole.

Aşa am ajuns la biserică, chemaţi de cineva. Sunt foarte importanţi omul pe care îl întâlneşti şi cuvântul care ţi se spune într-o zi, într-o anumită clipă. Era în 1993. Am mers la biserică şi am găsit un preot atât de bun, m-a atras într-un mod inexplicabil.

Ziua aceea mi-a rămas bine întipărită în minte. Am stat cu copiii în jurul meu, în spatele bisericii, pentru că era lume foarte multă. Am stat în genunchi şi acolo jos, am plâns tot timpul. Nu ştiam bine de ce plâng pentru că, nepracticantă fiind, mi se părea că nu sunt plină de păcate.

Mi se părea că am dus o viaţă frumoasă şi atâta tot. Şi totuşi plângeam. Era un plâns de uşurare, un plâns bun, care mă liniştea, îmi făcea bine.

Părintele Paul Mărăcine m-a atras şi din momentul acela mi-am dorit să vin mereu la biserică. Apoi mi-am dorit foarte mult să mă spovedesc, dar eram destul de închistată, nu ştiam ce să spun. Când eşti copil şi te duci la spovedit este foarte simplu: te întreabă dacă ai minţit, dacă ai învăţat bine, dacă ai supărat-o pe mama… Pe când ca matur lucrurile stau altfel”, a povestit, de asemenea, actrița, pentru ziarullumina.ro.

Poți citi povestea actorului Dragoș Pâșlaru AICI.

„Mai ales în ultima vreme şi în special după ce am realizat filmul Binecuvântată fii, închisoare, care m-a marcat şi m-a schimbat în bine foarte mult am refuzat roluri.

Atunci, cumva înlăuntrul meu am făcut un legământ. Bine, nici până atunci nu fusesem chemată să joc personaje negative. Poate pe teatru am avut parte de roluri mai puţin pozitive ca să spun aşa, cum a fost în Opera de trei parale sau în Efectul razelor Gamma asupra anemonelor.

Dar după ce am făcut filmul Binecuvântată fii, închisoare am fost mult mai atentă, nu la a nu primi un rol negativ, pentru că nu despre asta este vorba. Ceea ce nu-mi plăcea acum era un rol care ar fi batjocorit pe Dumnezeu, Sfânta Scriptură sau care ar fi conţinut nişte replici nepotrivite.

S-a întâmplat de câteva ori să refuz roluri importante şi asta pentru că simţeam că am o datorie ca prin ceea ce fac, după ce L-am cunoscut mai bine pe Dumnezeu, să aduc mărturie şi prin personajele pe care le întruchipez. Nu-mi pare rău că am refuzat, pentru că m-ar fi durut ca seară de seară să vin pe scenă cu un personaj, un personaj care nu aduce lumină, ci întuneric.

Poate că, per total, mesajul piesei nu ar fi fost neapărat negativ, dar, în general, m-am ferit să am în gura mea ca personaj replici care nu-mi plăceau.

Cuvântul are mare putere. De aceea am mare grijă şi chiar mă deranjează că oamenii folosesc cuvintele fără să-şi dea seama de forţa lor. Noi, românii, suntem neîntrecuţi în a ne juca cu cuvintele. E uimitor să vezi cât de uşor se înjură la noi. Şi totuşi spunem: Ei, nu înjur, ci e doar un fel de a spune…

E bine să conştientizăm mult mai atent şi ceea ce spunem, şi ceea ce gândim”, arată, în egală măsură, sursa citată anterior.