Reacția directorului Sălii Polivalente din Capitală, vizat de DNA într-un dosar mai puțin obișnuit. Cum se apără de acuzații
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au decis trimiterea în judecată a directorului Complexului Sportiv NaȚional (CSN) „Sala Polivalentă” din București. Buhăianu-Obuf Cătălin-Ovidiu este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu și fals material în înscrisuri oficiale. De asemenea, DNA a luat aceeași măsură împotriva primarului comunei Bălușeni, județul Botoșani, Doroftei Gheorghe-Claudiu, pentru abuz în serviciu și fals intelectual, ambele în formă continuată.
Directorul Sălii Polivalente din București, trimis în judecată de procurorii DNA
Update 24 martie, ora 12.54. Directorul General al Sălii Polivalente din București trebuie să dea socoteală în fața Tribunalului Botoșani, într-un dosar de corupție mai puțin obișnuit. Cătălin Ovidiu Buhăianu-Obuf a fost trimis în judecată de DNA pentru că ar fi încasat ilegal, vreme de cinci luni, salariu și de la o primărie de comună pentru o funcție de administrator public, pe care nu ar fi onorat-o, susțin procurorii.
„Din punct de vedere personal și legal, mi se pare foarte corect. Atât indicatorii de performanță, cât și obiectivele pe mi le-am propus și mi-au fost trasate mi le-am îndeplinit. Am reușit într-o perioadă de patru luni să închid un proiect european de două milioane și jumătate de euro. Dacă discutăm despre prezență, nu am fost în fiecare zi, dar consider că ceea ce trebuie să facă un administrator, nu necesită prezența la serviciu 8 ore. Vorbim de o eficiență a activității în baza unui contract de management. Nu vorbim de stat 8 ore fix pe post și să așteptăm ziua de salariu”, a declarat Cătălin Ovidiu Buhăianu-Obuf pentru Știrile PRO TV.
Știrea inițială: Potrivit DNA, în perioada noiembrie 2020-martie 2021, inculpatul Doroftei Gheorghe-Claudiu, în calitatea sa de primar, cu încălcarea dispozițiilor legale, ar fi aprobat plata drepturilor salariale care i se cuveneau inculpatului Buhăianu-Obuf Cătălin-Ovidiu, angajat la acea vreme în primăria din Bălușeni, în funcția de administrator public, deși cunoștea faptul că acesta din urmă nu s-ar fi prezentat la serviciu decât ocazional și nu ar fi prestat activitățile la care era obligat prin contractul de management și prin fișa postului.
Nereguli grave descoperite
Direcția Națională Anticorupție mai precizează că, atât în perioada respectivă, cât și în prezent, inculpatul Buhăianu-Obuf Cătălin-Ovidiu ocupa și funcția de director al CSN „Sala Polivalentă” București.
„Cei doi inculpați ar fi semnat diverse documente (foile colective de prezență a angajaților instituției, condica de prezență deținută la nivelul instituției) prin care s-ar fi atestat, în mod nereal, prezența inculpatului Buhăianu-Obuf Cătălin-Ovidiu la locul de muncă, deținut în cadrul primăriei comunei Bălușeni, județul Botoșani. Demersurile de mai sus ar fi avut ca urmare obținerea de către inculpatul Buhăianu-Obuf Cătălin-Ovidiu a unor foloase patrimoniale necuvenite, constând în plata drepturilor salariale, în cuantum de 56.508 lei”, susțin procurorii DNA.
Primăria comunei Bălușeni a transmis că nu se constituie parte civilă în cauză, iar dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Botoșani.