Din toamnă ni se măresc salariile: 4.500 de lei – un salariu minim pentru munca necalificată

de: Mădălina Bahrim
16 09. 2023

Guvernul a decis ca salariul minim în economia românească să fie majorat de la 1 octombrie 2023. După cum știm, salariul minim în România e diferențiat în anumite categorii de activitate, cel mai consistent urmând să fie în Construcții, respectiv 4.500 de lei brut.

Românii se confruntă cu o criză a costului vieții și fiecare familie resimte în acest moment o presiune uriașă din perspectivă financiară. Totul a devenit mai scump, joburile sunt imprevizibile, există risc de concedieri, nu știm ce ne așteaptă în plan fiscal, iar banii parcă nu mai au nicio valoare în fața actualelor prețuri mari.

În aceste condiții, se impune o majorare a veniturilor. Salariile trebuie să crească, pentru ca populația să își mențină puterea de cumpărare și să facă față provocărilor economice ale momentului, care nu sunt deloc puține și nici neînsemnate.

Salariile românilor cresc din această toamnă. Decizia s-a luat acum

Acestea fiind spuse, așa s-a ajuns la decizia de acum a Guvernului de a interveni din nou asupra cuantumului salariului minim pe economie, de care beneficiază aproximativ două milioane de angajați la nivelul întregii țări.

Concret, angajații obișnuiți, adică nu aceia care lucrează în domenii de activitate privilegiate fiscal, vor avea un salariu de 3.300 de lei brut, de la un nivel actual de 3.000 de lei. Supărător este că, din cauza poverii fiscale, mai mulți bani vor intra la bugetul public, decât în buzunarul angajaților. Practic, din toată această majorare aparent destul de consistentă, angajatul va rămâne în mână cu doar 83 de lei, restul banilor ajungând la stat. Acest lucru se datorează poverii fiscale pe muncă, extrem de agresivă în România.

În domeniile care se bucură de facilități fiscale, creșterea este cu adevărat impresionantă. Românii care muncesc în Construcții, de exemplu, se vor bucura de salarii de 4.500 de lei, de la 4.000 de lei cât este în momentul de față. Amintim că privilegiați fiscal sunt și IT-iștii, dar și angajații din Agricultură.

De altfel, referitor la creșterile de venituri care se impun în actualele condiții economice, guvernanții promit să majoreze și pensiile românilor, de anul viitor. Seniorii ar urma să beneficieze de mai mulți bani lunar, însă nu s-a luat încă o decizie finală privind cuantumul majorării.

Premierul Ciolacu, de exemplu, și-ar dori o creștere a pensiilor diferențiată, astfel încât să fie acordați mai mulți bani românilor cu pensiile cele mai mici, iar pe măsură ce pensiile sunt mai mari, creșterea să aibă un procentaj cât mai mic.