Dezastru în instituțiile de Cultură dacă măsurile fiscale se aplică. Raluca Turcan: „61% vor fi desființate”

de: Anca Lupescu
15 08. 2023

Raluca Turcan, ministrul Culturii, avertizează că în cazul în care măsurile fiscale anunțate de Guvern vor fi adoptate, 61% din instituțiile publice de cultură vor fi desființate.

Avertismentul ministrului Culturii

„Dintre cele 469 de instituții publice de cultură cu personalitate juridică care își desfășoară activitatea în prezent, peste 61% vor fi desființate prin aplicarea acestor măsuri”, se arată într-un memoriu cu privire la consecințele măsurilor fiscale în sectorul cultural, transmis ministrului Finanțelor Marcel Boloș, de Ministerul Culturii condus de Raluca Turcan (PNL), conform G4Media.ro.

Documentul arată că desființarea posturilor vacante, a instituțiilor care au mai puțin de 50 de angajați sau reducerea de cheltuieli cu spectacole este o mare lovitură pentru sectorul cultural și ar îngrădi dreptul de acces la cultură, care este garantat de Constituție.

Majoritatea instituțiilor de cultură vor trebui să se închide. Astfel, Ministerul Culturii propune câteva excepții de la măsurile fiscale pentru instituțiile publice din sectorul cultural.

Ministerul cere anularea acestei măsuri, explicând: „dacă postul este vacant și se desființează în urma aplicării articolului de mai sus, atunci se desființează și singura sursă de informare și lectură pe care statul român o oferă comunității respective”.

„Numărul de posturi vacante, neocupate, fără personal încadrat, din statele de funcții aprobate potrivit legii la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se anulează”.

Cererile ministerului

În plus, la nivelul instituțiilor publice subordonate Ministerului Culturii, 250 de posturi ar fi anulate, ceea ce ar bloca activitatea și ar pune în pericol atingerea jaloanelor din PNRR, arată documentul.

„Precizăm că un număr de 24 posturi vacante sunt alocate Compartimentului Programe de Investiţii în Cultură. Compartimentul a fost creat cu scopul de a implementa reformele şi investiţiile din PNRR şi pentru elaborarea şi implementarea de scheme de ajutor de stat minimis pentru sectorul cultural în scopul susţinerii beneficiarilor afectaţi de pandemia COVID. Prin anularea posturilor vacante, Compartimentul va fi în imposibilitatea a-și atinge obiectivele”.