Decizia luată de Arafat, după tragedia în care o elevă s-a înecat cu un jeleu. Toate școlile vor avea curs de prim ajutor

de: Anca Lupescu
03 05. 2023

Fetița care s-a înecat cu un jeleu și a stat în comă mai multe zile a murit. Tragedia putea fi evitată, dacă manevra Heimlich s-ar fi făcut rapid și corect. Din păcate, eleva a fost transportat târziu cu un elicopter SMURD la spital, unde a petrecut șase zile în comă, înainte să moară. 

Cursuri de prim ajutor în școli

Șeful DS anunță un proiect privind acordarea de prim ajutor. Raed Arafat a declarat că susține introducerea cursurilor de prim ajutor în școli. El a anunțat lansarea unui proiect în acest sens pe 11 mai, astfel încât elevii să fie pregătiți să acorde primul ajutor, până echipele de medici ajung la fața locului.

Secretarul de stat în MAI a vorbit despre faptul că este dificil de dat o lege pentru introducerea ca materie obligatorie a primului ajutor. 

Este vorba despre dotarea cu echipamente și pregătirea continuă a instructorilor, a spus acesta. 

Pregătirea în primul ajutor şi nu numai în diferite situaţii de urgenţă, cum să se comporte copilul, sunt foarte importante. Trebuie văzut cum se implementează un astfel de proiect. Noi, cu pompierii şi voluntarii ţinem multe cursuri în şcoli, pentru oamenii simpli. (…)

Sunt un susţinător al ideii de a avea cursuri de prim ajutor în şcoli şi nu numai, pentru ca populaţia să fie mai bine pregătită. (…)

Despre o lege care să impună primul ajutor ca materie obligatorie în şcoli, şeful DSU a spus că nu este uşor, pentru că este vorba şi despre dotarea cu echipamentele de formare, pregătirea continuă a instructorilor”, a declarat Raed Arafat, marți, la Prima News, citat de news.ro.

Șeful DSU a vorbit despre cursurile de ajutor care se desfășoară în București în diferite puncte, inclusiv la mall-uri, pentru a pregăti populația. 

„Sunt multe întrebări la care să găsim soluţii pentru a face o lege implementabilă. O să vedeţi unul dintre paşii mari pe care îi facem la nivel DSU cu entităţi private, pe 11 mai. Am întârziat-o din cauza COVID. Este unul dintre cele mai mari proiecte care să împuternicească omul de rând să dea primul ajutor”, a mai spus Raed Arafat.