De ce tabloul pierdut al lui Ceaușescu valorează 50 de milioane de euro: dictatorul i l-a dăruit unei actrițe pentru care făcuse o pasiune

de: Ozana Mazilu
01 04. 2023

Un tablou misterios care făcea parte din colecția personală a lui Nicolae Ceaușescu a fost descoperit în Bulgaria. Iată de ce este interesant și ce mistere ascunde.

Lucrarea artistului expresionist Jackson Pollock, până acum necunoscută, a fost găsită în Bulgaria. Un mesaj misterios a ridicat semne de întrebare în rândul specialiștilor.

Mai exact, o anchetă care viza o operațiune internațională de trafic de artă a scos la iveală un tabloul realizat de pictorul american Jackson Pollock, care ar fi aparținut dictatorului român, Nicolae Ceaușescu. Acesta a fost găsit într-un raid al poliției bulgare, iar lucrarea ar valora 50 de milioane de euro.

Tabloul lui Ceaușescu Sursa: Facebook Lucian N. Romascanu

În urma anchetei demarate au fost arestați mai mulți cetățeni de orgine greacă și un bulgar, iar procuratura orașului Sofia a declarat că tabloul descoperit prezintă semnătura dictatorului român pe spate.

Tabloul a fost dăruit unei actrițe de către Ceaușescu

Mesajul de pe spatele picturii, despre care menționam mai devreme, alături de semnătură, i-a făcut pe specialiști să creadă că această opera de artă fusese oferită cadou. Aceștia au găsit o dedicație pentru Lauren Bacall, o actrița americană cu origini românești, devenită celebră la mijlocul secolului trecut.

„Dedicat prietenei mele dragi și foarte talentate Lauren Bacall, H.R.D., 16.09.1949″, este mesajul inscripționat pe tablou.

Dictatorul se pare că avea o simpatie pentru ea, o admira și erau prieteni. De aceea, i-ar fi dăruit această operă de artă.

Ca referință, Lauren Bacall, născută Betty Joan Perske, s-a născut la 16 septembrie 1924 și a decedat pe 12 august 2014. A fost o actriță și model american de film, radio și scenă. Era cunoscută pentru vocea ei profundă. A început să joace în anii 1940. A jucat până în 2014. A avut roluri importante în filme precum The Big Sleep și Dark Passage.

Lauren Bacall, actrița căreia Ceaușescu i-ar fi dat misteriosul tablou

Bacall a fost a patra soție a actorului Humphrey Bogart. Au fost căsătoriți până când Bogart a murit în 1957. Au avut un fiu, Stephen (născut în 1949) și o fiică, Leslie (născută în 1952). Bacall s-a căsătorit cu Jason Robards în 1961. Au avut un fiu, Sam (născut în 1961). Au divorțat în 1969. De asemenea, Bacall a fost odată logodită pentru scurt timp cu cântărețul Frank Sinatra.

În ceea ce privește pictura, este atât de valoroasă, deoarece este semnată de Pollock, o figură importantă a expresionismului abstract, mișcare din anii 1940-1950, era recunoscut pentru tehnica „picurării” vopselelor în motive dezlănțuite pe pânze de mari dimensiuni. Ca referință, artistul a murit în 1956.

România ar putea demara demersurile necesare pentru repatrierea tabloului. Ministrul Culturii din România, Lucian Romașcanu, a anunțat că România va demara demersurile necesare pentru repatrierea operei de artă, dacă se va confirma autenticitatea tabloului vor exista dovezi că acesta ar fi aparținut lui Nicolae Ceaușescu.

„Așa cum am anunțat public, ieri am avut o discuție cu ministrul bulgar al culturii privind situația tabloului presupus a fi al lui Jackson Pollock. Ministrul Nayden Todorov a revenit cu un mesaj, pentru care i-am mulțumit, în care îmi comunică imposibilitatea furnizării oricăror informații pe perioada desfășurării activității penale. Totuși, am luat act de un interviu al ministrului de interne bulgar, Ivan Dermedzhiev, apărut în presa din țara vecină (bTV), interviu în care afirmă explicit că două grupuri de experți bulgari ar fi confirmat autenticitatea tabloului și că există dovezi că acesta ar fi aparținut lui Nicolae Ceaușescu”, a scris, pe pagina sa oficial de Facebook, Ministrul Culturii din România, Lucian Romașcanu.

Acesta a mai adăugat în postarea de pe Facebook că va aștepta finalizarea anchetei și apoi va solicita oficial informațiile necesare. În cazul confirmării celor două ipoteze, autenticitatea și legătura cu România, „vom demara demersurile necesare, conform dreptului european și internațional, pentru repatrierea respectivei opere de artă”, a completat Ministrul Culturii.