Dacia dărâmă record după record: cât de puternic a devenit producătorul român

de: Andrei Tilimpea
04 04. 2023

Dacia a avut un start de an bun, iar dacă ritmul se menține, sunt șanse mari ca 2023 să devină cel mai bun an din istoria companiei.

În primele două luni ale acestui an, vânzările Dacia la nivel global au crescut mai mult decât estimaseră reprezentanții companiei în 2022.

Cu alte cuvinte, dacă Dacia menține ritmul sunt șanse mari ca 2023 să fie cel mai bun an din istoria mărcii, arată autocritica.ro.

Dacia a livrat la nivel global, în luna februarie, 51.710 autoturisme, potrivit datelor oficiale ale companiei. Volumul reprezintă o creștere de 42,4% față de cel înregistrat în urmă cu un an, adică un plus de 15.300 de autoturisme livrate și facturate clienților.

Tot în februarie, Dacia a mai livrat și 439 de vehicule comerciale, o valoare modestă comparativ cu rezultatele din anii trecuți, conform sursei citate.

Cu aceste cifre, Dacia a reușit să totalizeze în primele două luni ale anului 108.596 de autoturisme vândute la nivel global, ceea ce reprezintă un avans de 40,3% față de cifrele înregistrate în urmă cu un an. Cu tot cu vehiculele comerciale vândute, care au însumat 801 unități, Dacia ajunge la un total de 109.397 de vehicule vândute, recordul absolut al vânzărilor pentru cele două luni.

Dacia poate avea un an istoric

În 2019, cel mai bun an al mărcii Dacia de până acum, livrările din primele două luni ale anului atinseseră valoarea de 108.790 de unități, dintre care 101.262 au fost autoturisme și 7.528 au fost vehicule comerciale.

Anul acesta, pe cea mai mare piață a mărcii, Europa, livrările Dacia au totalizat 93.915 unități, în creștere cu 46,21% față de perioada similară din 2021, ceea ce reprezintă un plus de aproape 30.000 de autoturisme. Acest lucru se datorează și lunii februarie, atunci când vânzările au ajuns la 45.346 de autoturisme și 439 de vehicule comerciale, reprezentând cea mai bună lună din istoria mărcii.

Conform sursei citate, ierarhia modelelor Dacia vândute în aceste două luni seamănă destul de bine cu cea din urmă cu patru ani. Sandero a rămas cel mai bine vândut model al mărcii, cu 44.123 de unități (cu circa 3.000 în plus față de 2019 și 24.000 în plus față de 2022), iar SUV-ul Duster și-a păstrat locul al doilea, cu 35.285 unități (un plus de circa 1.000 de unități față de 2019 și aproximativ 17.000 în plus față de anul trecut).