Cutremur în România, miercuri după-amiază. Mesajul ISU Timiș după seism

de: Cătălina Burghelea
22 02. 2023

Cutremur în România, miercuri după-amiază. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului anunță că seismul s-a produs în judeţul Timiş, la adâncimea de 10 kilometri.

Cutremur în județul Timiș

Update 22 februarie, ora 18.48. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Timiș spune că nu s-au semnalat efecte ale cutremurului produs astăzi după-amiază în Banat, la o adâncime de 10 km.

„La nivelul Dispeceratului ISU Timiș nu s-au înregistrat apeluri care să solicite sprijin post-seism. Informații despre măsurile și modul de comportare înainte, pe timpul și după producerea unui seism, pot fi accesate pe portalul fiipregatit.ro/ sau descărcând aplicația DSU. Facem precizarea că, în cazul seismelor, Sistemul RO-ALERT nu va difuza notificări anterior declanșării acestora. Ulterior producerii cutremurului, în cazul în care acesta generează consecințe grave, vor putea fi difuzate mesaje de avertizare a populației, cu măsuri de protecție adecvate (de exemplu: puncte de distribuție a ajutoarelor de urgență)”, a transmis ISU.

Știrea inițială: Cutremur în România, miercuri, 22 februarie 2023, în zona judeţului Timiş. Seismul s-a înregistrat la ora 16.37 și a avut o magnitudine de 3.7 grade pe scara Richter, la adâncimea de 10 kilometri.

Mișcarea tectonică s-a resimțit în apropierea următoarelor oraşe: 48 km S de Timișoara, 75 km NE de Belgrad, 75 km NE de Zemun, 96 km S de Arad, 96 km E de Novi Sad, 124 km SE de Szeged, 201 km S de Oradea, 233 km N de Nis, 235 km E de Pecs și 243km NV de Craiova.