Cum au stabilit egiptenii antici că o zi are 24 de ore fix, nici mai mult, nici mai puțin

Relația omenirii cu măsurarea timpului a început înainte de apariția primului cuvânt scris. Din acest motiv, ne este dificil să studiem originea multor unități de măsură a timpului.

De ce are ziua 24 de ore fix?

Este ușor de presupus că, întrucât unele dintre unitățile derivate din fenomenele astronomice sunt destul de ușor de explicat, multe culturi diferite din întreaga lume le-au folosit în mod independent.

Acesta este cazul mișcărilor aparente ale Soarelui în raport cu Pământul, pentru a măsura durata unei zile sau a unui an. Lunile sunt măsurate în funcție de fazele Lunii.

Cu toate acestea, unele măsuri ale timpului nu sunt legate în mod clar de un fenomen astronomic. Două exemple sunt săptămâna și ora.

Una dintre cele mai vechi tradiții scrise, textele hieroglifice egiptene, ne oferă noi date despre originea timpului. Se pare că acesta a luat naștere în regiunea Africii de Nord și a Orientului Apropiat și a fost adoptat în Europa înainte de a se răspândi în întreaga lume în epoca modernă.

Timpul în Egiptul antic

Textele piramidale, scrise înainte de 2400 î.Hr., sunt cele mai vechi scrieri din Egiptul antic. Ele includ cuvântul wnwt (pronunțat aproximativ „wenut”), cu o hieroglifă asociată reprezentând o stea. Rezultă că wnwt se referă la noapte.

Pentru a înțelege de ce cuvântul wnwt se traduce prin „timp”, trebuie să vizitezi orașul Asyut. Acolo, interiorul unor capace de sicriu dreptunghiulare din lemn din 2000 î.Hr erau uneori decorate cu un tabel astronomic.

Zeița nopții, Nut, își înfășoară corpul și brațele în jurul simbolurilor astronomice de pe tavanul templului din Dandera, în Egipt.

Această pictură conținea coloane reprezentând perioade de 10 zile în an. Calendarul civil egiptean avea 12 luni, fiecare cu trei „săptămâni” de 10 zile, urmate de cinci zile de sărbătoare.

În fiecare coloană sunt enumerate 12 nume de stele, formând 12 rânduri. Întregul tablou reprezintă schimbările de pe cerul înstelat pe parcursul unui an întreg, asemănător unei hărți stelare moderne.

Ei bine, aceste 12 stele reprezintă prima împărțire sistematică a nopții în 12 fusuri orare, fiecare fiind guvernat de o stea. Cu toate acestea, cuvântul wnwt nu este niciodată asociat cu aceste tabele de sicriu înstelat.

Abia în anul 1210 î.Hr. în Noul Regat – perioada din Egiptul Antic cuprinsă între secolele XVI și XI î.Hr. – cuvântul wnwt a devenit explicit. C.-, care a explicat legătura dintre numărul de linii și cuvântul wnwt.

Instrucțiuni astronomice

Un templu, Osireionul de la Abydos, conține o mulțime de informații astronomice, inclusiv instrucțiuni despre cum se poate realiza un cadran solar și un text care descrie mișcările stelelor. De asemenea, conține un tabel stelar asemănător unui sicriu, în care, în mod unic, toate cele 12 linii sunt etichetate cu cuvântul wnwt.

În Noul Regat, existau 12 wnwt de noapte și, de asemenea, 12 wnwt de zi, ambele clar limitate în timp. În ele, ideea de oră este aproape în forma sa modernă.

În primul rând, deși există 12 ore de zi și 12 ore de noapte, acestea sunt întotdeauna exprimate separat, niciodată împreună ca o zi de 24 de ore.

Ziua era măsurată cu ajutorul umbrelor proiectate de Soare, în timp ce orele de noapte erau măsurate în principal cu ajutorul stelelor. Acest lucru se putea face numai atunci când Soarele și, respectiv, stelele erau vizibile, iar în jurul răsăritului și apusului soarelui existau două perioade care nu conțineau timp, scrie BBC.

În al doilea rând, wnwt-ul din Regatul Nou și timpul nostru modern diferă în ceea ce privește durata. Cadranele solare și ceasurile de apă arată foarte clar că durata wnwt varia pe parcursul anului: ore lungi de noapte în jurul solstițiului de iarnă, ore lungi de zi în jurul solstițiului de vară.

Pentru a răspunde la întrebarea de unde provine numărul 12, trebuie să înțelegem de ce au fost alese 12 stele pentru fiecare perioadă de 10 zile.

Fără îndoială, această alegere este adevărata origine a orei. A fost 12 doar un număr practic? Poate, dar originea tăblițelor cu stele din sicriu sugerează o altă posibilitate.

Templul lui Osireion din Abydos, Egipt, a furnizat o multitudine de informații astronomice.

Stelele care cronometrează timpul

Egiptenii antici au ales să folosească steaua strălucitoare Sirius ca model și au selectat alte stele pe baza asemănărilor comportamentale cu Sirius.

Punctul cheie pare a fi faptul că stelele pe care le foloseau ca cronometre dispăreau 70 de zile pe an, la fel ca Sirius, chiar dacă celelalte stele nu erau la fel de strălucitoare.

Conform textului stelar Osireion, la fiecare 10 zile, o stea asemănătoare cu Sirius dispare și o alta reapare, pe tot parcursul anului.

În funcție de perioada anului, între 10 și 14 dintre aceste stele sunt vizibile în fiecare noapte. Dacă sunt înregistrate la intervale de 10 zile pe parcursul anului, se obține o imagine foarte asemănătoare cu cea a stelelor din sicriu.

În jurul anului 2000 î.Hr., reprezentarea a devenit mai mult schematică decât precisă și a apărut o diagramă cu 12 rânduri, care a dat naștere diagramelor de sicriu pe care le putem vedea în muzeele din Egipt și din alte părți.

Prin urmare, este posibil ca alegerea lui 12 ca număr de ore seara – și, în cele din urmă, 24 ca număr total de ore de la prânz până la următorul prânz – să fie legată de alegerea unei săptămâni de 10 zile.

Așadar, epoca noastră modernă își are originile într-o confluență de decizii care au avut loc cu peste 4.000 de ani în urmă.