Cum afli dacă cineva te minte. Metoda descoperită de cercetători, o poți testa și tu

de: Gabriel Peneș
21 08. 2023

Poate fi deosebit de dificil să-ți dai seama când cineva își spune o minciună. Nici semnele clasice, legate de „limbajul trupului” și starea de agitație nu te pot ajuta, mai ales atunci când există persoane ce pot păcăli și un detector de minciuni. Dar un studiu recent arată care este „cheia” identificării mincinoșilor, iar aceasta este relativ simplă, dar trebuie aplicată cu grijă.

Cum afli dacă cineva te minte

Este greu să detectăm când cineva ne minte, deși ne-am dori uneori să avem un fel de senzor care să ne semnaleze minciunile cuiva. Dar oamenii de știință au căutat și, se pare, au găsit o metodă pentru a ne da seama dacă cineva ne spune baliverne și ar trebui să-i crească nasul ca lui Pinocchio sau nu.

Cercetările anterioare au arătat că efortul de spune minciuni solicită creierul mai mult decât în mod normal, acesta având nevoie de mai multă energie decât pentru a spune, simplu, adevărul.

Dar dacă îi dăm acelei persoane o sarcină secundară de făcut, „munca” de a crea o minciună combinată cu rezolvarea corectă a acelei sarcini, ne-ar putea indica mult mai ușor afirmațiile înșelătoare ale acesteia.

„În ultimii 15 ani am arătat că minciunile pot fi detectate fiind mai inteligenți decât mincinoșii. Am demonstrat că acest lucru poate fi făcut dacă îi forțăm pe aceștia să-și împartă atenția între minciunile pe care ni le spun și o sarcină secundară ori formularea unei declarații”, a spus profesorul Aldert Vrij, de la Departamentul de Psihologie al Universității din Portsmouth, autorul studiului publicat în nternational Journal of Psychology & Behavior Analysis.

„Cercetările noastre au arătat că adevărurile și minciunile pot „suna” la fel de plauzibil, atâta vreme cât mincinoșilor li se oferă posibilitatea să se gândească la neadevărurile pe care ni le spun. Cânt această oportunitate se diminuează, adevărul devine mai plauzibil decât minciuna.

Minciunile par mai puțin credibile în experimentul nostru, mai ales când persoanele respective sunt puse să execute o sarcină secundară și le spunem că îndeplinirea acesteia este foarte importantă”.

Metoda descoperită de cercetători, o poți testa și tu

Cercetătorii au adunat pentru experiment 164 de persoane care s-au cunoscut atunci pentru prima oară și le-au chestionat în legătură cu gradul lor de suport sau de opoziție pe diferite teme, de la pașaportul Covid, până la problema imigrației sau a Brexitului.

Apoi, participanții la studiu au fost distribuiți la întâmplare să joace rolul celui care spune adevărul sau care minte. Când au fost întrebați despre trei dintre subiectele discutate, cei care spuneau adevărul și-au împărtășit opiniile inițiale, cele adevărate, în timp ce mincinoșii au oferit răspunsuri diferite, înșelătoare despre adevăratele lor opinii pe temele respective.

Cercetătorii au fost nevoiți, apoi, să ghicească cine spunea adevărul și cine mințea. Pentru asta, participanților li s-a spus că vor primi o recompensă în bani dacă îi vor convinge pe experți de opinia lor.

Două treimi dintre ei au fost rugați, de asemenea, să memoreze un număr de mașină în timpul interviului, jumătate dintre aceștia primind și informația că această sarcină este deosebit de importantă.

Rezultatele finale au arătat că „poveștile” persoanelor care au mințit au fost percepute ca mai puțin plauzibile și mai puțin clare decât ale celor care spuneau adevărul, în special când mincinoșii au primit acea sarcină secundară și li s-a menționat că e importantă.

„Tiparul rezultatelor sugerează că introducerea unei sarcini secundare în dialog a facilitat detectarea minciunilor, dar această sarcină suplimentară trebuie introdusă cu grijă. Se pare că ea este eficientă doar dacă mincinoșii nu o neglijează și o consideră importantă – precum ținerea unui obiect în mână ori prinderea acestuia.

Doar sarcinile secundare ce solicită atenția mincinoșilor pot juca rolul de detector al neadevărurilor pe care aceștia le spun”, a concluzionat profesorul Vrij.