Cu profiturile lor, băncile din România ne sfidează pe toți: dobânzile mari le cresc afacerile

de: Alexandru Puiu
28 08. 2023

Băncile au devenit poate cel mai profitabil business al momentului, nu doar în România, ci și pe plan extern, în pofida perioadei dificile pe care o traversăm cu toții.

În timp ce debitorii, fie ei persoane fizice sau juridice, se confruntă cu probleme tot mai mari legate de dobânzi și povara ratei lunare, iar accesul la finanțare a fost îngreunat, băncile se bucură de profituri în creștere.

Aruncând o privire pe rapoartele financiare furnizate de principalii jucători de pe piața autohtonă de profil, constatăm că actualele crize nu doar că n-au afectat sectorul bancar, ci parcă le-au fost de folos bancherilor de la noi, din moment ce avem cifre de afaceri impresionante.

Conform rapoartelor, marii jucători bancari se bucură de tot mai mulți bani în această perioadă în care majoritatea cetățenilor, dar și economia națională per ansamblu suferă.

De exemplu, conform unei analize ZF, cele 32 de bănci din România au înregistrat, în primul semestru al anului curent, un profit considerabil, evaluat la 6,9 miliarde de lei. Cifra poate părea mare sau mică, însă ca să ne creionăm o idee, precizăm că vorbim despre o creștere a profitului cu 40% comparativ cu perioada similară din 2022, ceea ce înseamnă enorm.

„Indicatorul de solvabilitate este de 22,8%, iar rata de rentabilitate, respectiv profitul raportat la capitalul propriu al băncilor a ajuns la jumătatea anului la 21,1%, cel mai ridicat nivel din Europa. Ca o comparaţie, la finalul anului trecut Germania, cea mai puternică economie Europeană, avea o rentabilitate (ROE) de 6%, Polonia de 9%, Franţa de 6,1%, Spania de 10,4%, Austria de 12,8%”, se arată în analiză.

Ca exemplu particular, unul dintre giganții bancari care tocmai și-au publicat raportul financiar este Banca Transilvania, evidențiind cele menționate mai sus.

Concret, profitul net consolidat al Grupului Financiar Banca Transilvania este de 1.581,7 milioane de lei (+51,14% față de iunie 2022), din care cel al băncii este de 1.269,0 milioane de lei (+39,91% față de iunie 2022). Subsidiarele şi participațiile de capital au contribuit cu peste 312,7 milioane de lei la profitabilitatea Grupului BT (+124% față de iunie 2022).

„Banca Transilvania a continuat să crească organic susținut în prima jumătate a anului, mai ales prin volumul tot mai mare de tranzacții. BT a generat valoare pentru populație și companii și a susținut activitatea economică într-o perioadă-cheie pentru România.

Banca este unul dintre cei mai mari plătitori de taxe și impozite din țară. În prima parte a anului a contribuit la bugetul statului cu aproximativ 600 de milioane de lei prin plata de taxe, impozite și contribuții sociale”, conform raportului publicat de BT.