Numeroase agenții de turism oferă vacanțe în Grecia cu transportul inclus, fie cu autocarul, fie cu avionul charter. Prețurile pleacă de la 300 – 400 de euro de persoană pentru un sejur de cinci nopți, iar transportul este asigurat până la cazare. Este o modalitate rapidă și ieftină pentru cei care nu vor să stea ore întregi în mașină pentru a ajunge în zonele mai depărtate ale Greciei, precum Parga, Lefkada sau insula Creta.

Cum e mai convenabil să mergi în Grecia

Cei mai mulți români preferă să călătorească în partea de nord a Greciei, în Halidiki sau pe insula Thasos cu mașina. Drumul prin Bulgaria a devenit mai ușor de când vecinii noștrii au extins rețeaua de autostrăzi, iar călătoria cu mașina are avantajele ei. Spre exemplu, până la Salonic, un drum cu puține opriri durează aproximativ zece ore, iar până în Thasos se mai adaugă timpul de așteptare la ferryboat, dar poți ajunge pe insulă în decurs de 12 sau 13 ore. Costurile unui astfel de drum sunt de aproximativ 90 – 100 de euro, în funcție și de consumul mașinii, dar sunt mai mici decât la avion, dacă ținem cont că ele se împart la mai multe persoane.

Ai și niște avantaje cu mașina: poți lua mai multe bagaje, poți lua o cantitate mai mare de apă, ceea ce este de preferat la drum lung, și te poți opri să vizitezi câteva locuri interesante, atât în Bulgaria, cât și în Grecia.

Pe de altă parte, pentru Creta, charter-ul este cea mai bună soluție. Dacă pentru zona de nord a Greciei, mașina este de preferat, pentru insulele îndepărtate precum Creta, Zakynthos sau Corfu, este de preferat avionul. Cine caută din timp oferte cu transport inclus, obține un preț avantajos care pornește, de obicei, de la 450 – 500 de euro de persoană pentru un sejur de șapte nopți. Cu avionul ajungi în câteva ore și te bucuri de toată vacanța, fără să te obosească un drum lung cu mașina.