Criza imobiliară, mai evidentă ca niciodată pentru românii cu rate: mulți nu-și mai permit creditele, împrumuturile

de: Alexandru Puiu
20 01. 2023

Piața imobiliară s-a prăbușit deja în mai multe țări din Europa, bula imobiliară pare să fi explodat deja în Germania, Polonia, Suedia și Ungaria. În România, planează incertitudinea asupra tranzacțiilor de locuințe, dar un lucru este sigur, mulți români nu-și mai permit ratele, iar și mai mulți sunt în situația de a nu mai putea contracta un credit pentru că nu se mai încadrează, după înăsprirea politicilor bancare.

Numărul potențialilor clienți de apartamente din România s-a diminuat într-un ritm accelerat în ultimele 3-4 luni, odată cu creșterea inflației și a dobânzilor, dar și cu majorările de pe facturile la energie. În Polonia, incertitudinea este similară, dar în Germania, dezastrul a început deja de mult timp. Volumul tranzacțiilor s-a diminuat cu 74% în 2022 față de 2021.

Tot pentru a confirma fenomenul de bulă imobiliară nesustenabilă pe termen lung, Eurostat a atras de curând atenția asupra dublării prețului caselor în Estonia, Lituania, Ungaria, Letonia, Cehia, Luxemburg și Austria. Din acest punct de vedere, România încă stă bine, chiriile au crescut cu 26%, iar casele s-au scumpit cu 23% în același prag temporal.

Cum sunt afectați românii de criza imobiliară

În contextul creșterii dobânzilor, pe lângă cei care abia își mai plătesc ratele, sunt românii care contractează semnificativ mai puține credite. Pur și simplu, s-a diminuat radical numărul celor care îndeplinesc condițiile pentru împrumuturi pe termen lung, aspect care, în mod inevitabil, afectează tranzacțiile imobiliare, mai ales după scumpirile din acest segment înregistrate în ultimul an.

Tendința îngrijorătoare nu este ajutată nici de costul vieții tot mai ridicat de pe meleaguri mioritice, într-o perioadă în care odată cu scumpirea locuințelor, au crescut și avansurile solicitate de bănci pentru credite. Una peste alta, planul de achiziție al unui apartament a fost dat peste cap pentru mulți dintre români.

Cel mai important avertisment le este adresat celor care au achitat un avans dezvoltatorului ”din buzunar”, au nevoie de un credit pentru achitarea integrală a locuinței când aceasta a fost finalizată, iar acum nu se mai încadrează la pragul de îndatorare de 40% din venituri stabilit de legea românească. Astfel, s-ar putea chiar să se afle în situația de a pierde avansul.

Dincolo de ce se întâmplă în România, este suficient să te uiți la situația de peste graniță ca să-ți dai seama ce ne așteaptă. În decembrie 2022, în Ungaria, s-au vândut cu 43% mai puține locuințe comparativ cu aceeași lună din 2021. Ratele în creștere și povara facturilor uriașe la utilități și-au făcut simțite efectele și în polonia, unde dezvoltatorii și-au redus semnificativ investițiile. În Suedia, probabil una dintre cele mai scumpe piețe imobiliare din lume, prețurile scad cu cea mai mare viteză de după 2013.