Criza imobiliară din România, în cifre exacte: orașele care umflă bula prețurilor la apartamente în neștire

de: Alexandru Puiu
07 04. 2023

O mână de orașe din România alimentează criza imobiliară de pe meleaguri mioritice și amplifică o bulă nerealistă din pricina prețurilor. Nu de alta, dar credite ipotecare sunt din ce în ce mai puține, iar singurii care mai cumpără în 2023 sunt românii ”cu banii jos”.

În România, după primele câteva luni din an, tendința generală este de scădere a prețurilor și, mai ales, de o diminuare radicală a numărului de tranzacții comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Cu toate acestea, în opt din zece mari orașe ale țării, valoarea de achiziție la apartamente este în continuare în creștere. Chiar și așa, în Ploiești și Sibiu, vânzătorii și dezvoltatorii par să revină cu picioarele pe pământ, iar prețurile s-au diminuat de la o lună la alta.

Ce se întâmplă cu prețurile la locuințe în România

„În același timp, la nivel național, suma medie solicitată de către vânzătorii de apartamente (noi și vechi) din România a stagnat, arătând o evoluție neunitară între orașele din țară. Astfel, în orașele mici și medii am asistat mai degrabă la scăderi de preț, în opoziție cu evoluția din marile orașe. Valoarea Indicelui Imobiliare.ro la nivel național a fost de 1.433 euro/mp util”, spune Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.

În ceea ce privește situația prețurilor defalcată pe orașe, începem cu București, unde prețurile de achiziție au crescut cu 0,5% de la o lună la alta până la 1507 de euro pe metru pătrat pe final de martie, de la 1500 de euro. În Brașov, creșterea de la o lună la alta a fost fabuloasă, de 1,5%, până la 1596 de euro, comparativ cu 1572 de euro în februarie. Dacă ne uităm la apartamentele noi, acestea s-au scumpit și mai mult, cu 4,6% până la o medie de 1857 de euro. În Cluj Napoca, cel mai scump oraș din România, vorbim de o creștere de 0,9% până la 2396 de euro pe metru pătrat.

În Constanța, prețurile la apartamente sunt în mare parte neschimbate, cu variații de 0,1% de la o lună la alta, deja de câteva luni. Astfel s-a ajuns la o medie de 1465 de euro. În Iași, prețul mediu este de 1369 de euro, după un plus de 0,2% de la o lună la alta. În Timișoara, creșterea de 0,1% poate fi considerată irelevantă, până la o medie de 1465 de euro pe metru pătrat.

În Sibiu, locuințele s-au devalorizat cu 0,4% până la 1410 euro și un plus de doar 4,7% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. În același timp, Ploiești tinde să devină cel mai accesibil oraș din România, dacă își dorește cineva să se mute aici, cu o medie de 1067 de euro pe metru pătrat, în scădere cu 1,3% de la o lună la alta. Acum un an, prețul mediu era de 1000 de euro pe metru pătrat util, conform profit.ro.