Crește vârsta de pensionare, se vor munci 2 ani în plus. Sistemul de pensii nu mai face față
E haos în sistemul de pensii, dar nu de la noi din țară, ci din Franța. Totuși, subiectul ar trebui să fie de interes pentru noi, fiindcă toate sistemele de pensii publice din Europa sunt depășite la ora actuală și nu mai sunt eficiente și aplicabile actualelor condiții sociale, cum ar fi speranța de viață crescută.
În aceste condiții, ar trebui să ne aplecăm asupra situației din Franța și să tragem niște învățăminte de acolo, ca factori de decizie, iar ca simpli cetățeni să știm la ce ne putem aștepta la rândul nostru.
Astfel, trebuie să știi că în sistemul public de pensii din Franța s-a decis majorarea vârstei de pensionare. Femeile, dar și bărbații, vor munci mai mult înainte de a se bucura de ieșirea la pensie și odihnă.
Decizia se bazează pe faptul că, așa cum a fost gândit actualul sistem de pensii de acolo, nu mai este eficient, nu mai dă randament și în scurt timp ar putea intra în colaps, dacă nu se iau măsuri precum aceasta, care a scos numeroși cetățeni în stradă, revoltați de faptul că vor fi nevoiți să muncească mult mai mult timp, înainte de a se bucura de liniște, de pensie.
Se iese la pensie cu 2 ani mai târziu. E lege!
Concret, Consiliul Constituțional din Franța a aprobat creșterea vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani, propusă de președintele Macron, deci a fost respinsă cererea de organizare a unui referendum.
„Consiliul Constituţional a stabilit, analizând atât pe fond, cât şi la nivel procedural, că reforma este conformă cu normele Constituţiei noastre. Textul ajunge la finalul procesului democratic. În această seară, nu este niciun învingător şi niciun învins”, a declarat prim-ministrul francez.
În următoarele 15 zile, președintele Franței va putea decide dacă promulgă sau nu legea aceasta extrem de controversată, care a revoltat societatea și a generat numeroase proteste de stradă.