Comuniștii i-au hăituit familia, a fost nevoită să lucreze ca muncitoare într-o fabrică, dar avea să devină mama romanelor polițiste din România. Povestea Rodicăi Ojog-Brașoveanu

Angela Rodica Ojog-Brașoveanu s-a născut în data de 28 august 1939, în București, fiind fiica unei învățătoare, numită Ana, și a unui avocat pe nume Victor Ojog.

Peste ani, ea avea să fie supranumită Agatha Christie de România.

Ceea ce se știe mai puțin este că tatăl său a fost capturat de mai multe ori, imediat ce autoritățile comuniste au preluat puterea, din cauza afiliației sale la Partidul Național Liberal.

În acea perioadă tumultuoasă, familia Rodicăi a fost constrânsă să-și asigure existența vânzând obiectele de valoare pe care le aveau, printre care tablouri, covoare, bijuterii, inclusiv piese de mobilier.

Comuniștii au dat-o afară din școală

Viitoarea mare scriitoare și-a început periplul educațional la Maison des Français, ulterior își încheie ciclul liceal la Liceul Domnița Ileana.

După obținerea diplomei de absolvire, pășește pragul Facultății de Drept din cadrul Universității din București. Însă, în anul 1956, destinul îi rezervă o surpriză neplăcută.

Este alungată din rândurile studenților și dusă în arest sub acuzația de susținere a insurgenților anticomuniști din Budapesta.

De altfel, mulți colegi ai săi aveau să împărtășească aceeași soartă, dar particularitatea, în ceea ce o privește, a constat în faptul că ea jucase un rol direct în coordonarea manifestațiilor studențești din cadrul Facultății de Drept.

Desfășurarea evenimentelor din Ungaria a atras atenția studenților români. Aceștia obișnuiau să primească informații de la postul de radio Europa Liberă sau din alte surse cu privire la evoluțiile din Budapesta.

În România, studenții nu s-au organizat în comitete ce puteau fi calificate drept organizații clandestine, însă au format grupuri de inițiativă, structurate pe baza facultăților din care făceau parte.

Cele mai active mișcări au fost înregistrate în cadrul facultăților de Științe Juridice, unde Rodica Ojog era studentă, Filologie, Teatru, Medicină, Arhitectură, Politehnică, Filozofie, precum și la Institutul Medico-Militar.

Numele participanților au fost doar parțial înregistrate, fiind menționate în procesele judiciare ulterioare reprimării mișcării și în cadrul ședințelor de dezvăluire a identității protestatarilor.

Atât Rodica, cât și numeroși colegi de la Științe Juridice și din alte facultăți din București, au fost dați afară de la studii, în acea perioadă.

După ce a fost exmatriculată, pentru a-și asigura un viitor, a ales să se căsătorească cu un bărbat din Timișoara. Cu toate acestea, ambiția de a-și construi o carieră nu a părăsit-o nicio clipă.

A depus cereri la Ministerul Învățământului pentru a se putea reîntoarce în mediul academic, însă i s-a comunicat că revenirea este condiționată de o reabilitare, fiind nevoie să lucreze un an într-o fabrică, într-o funcție non-calificată, și să devină performer în producție.

A lucrat la fabrica de medicamente Galenica

Așadar, a lucrat ca simplă muncitoare la fabrica ce medicamente Galenica, iar în paralel, divorța de primul său soț.

Apoi, în anul 1962, i s-a deschis drumul către Facultatea de Științe Juridice din Iași, unde a trecut cu brio prin studii, încheindu-le în 1967.

În cursul anului 1963, Rodica Ojog îl cunoștea pe Cosma Brașoveanu, cei doi luând decizia să-și unească destinele în același an.

Ulterior, după șase ani, a debutat în televiziune cu un scenariu intitulat Crima din Cișmigiu.

Primul ei roman polițist, denumit Moartea semnează indescifrabil, a luat naștere la insistențele soțului și a văzut tiparul în anul 1971, la Editura Albatros.

„Un roman poliţist e mai greu de scris decât unul obişnuit. El presupune, fireşte, calitatea condeiului, dar trebuie să aibă o structură de beton armat, o acţiune bine închegată, în care totul să se desfăşoare după un dozaj subtil, să aibă un crescendo al naraţiunii, înlănţuirea faptelor să conducă la un final logic.

Puteam face literatură de orice fel, am îmbinat însă trăsăturile literaturii serioase cu acţiunea care să intereseze cititorii de toate categoriile sociale şi toate vârstele. În fond, romanul poliţist este un basm pentru adulţi în care Făt-Frumos, binele, învinge Zmeul, răul.

Recunosc, mă plictiseşte să citesc, pe zeci de pagini, descrierea unei mişcări interioare, de aceea îi gust mai puţin pe Proust, Joyce, cărora le prefer pe Cronin, Maugham, Capote, Katharine Mansfield. Pericolul ce paşte literatura poliţistă e să cazi în ieftin ori superficial”, mărturisea Rodica Ojog-Brașoveanu, într-un interviu din 1990, publicat de revista Femeia.