Comoara găsită de un bărbat care și-a renovat bucătăria. A crezut că nu vede bine, sunt extrem de rare FOTO
Un britanic a avut parte de șocul vieții atunci când a descoperit picturi murale vechi de 400 de ani, ascunse în zidurile casei sale, în timpul unei renovări. Luke Budworth, în vârstă de 29 de ani, a fost cu adevărat surprins în momentul în care a dat peste aceste desene rare în pereții bucătăriei sale din Micklegate, North Yorkshire (nord-estul Angliei).
Un bărbat a găsit picturi ascunse în bucătăria lui, în timpul lucrărilor de renovare
Potrivit BBC, profesorul de la Universitatea Leeds a primit la el acasă mai mulți muncitori pentru renovări. În timpul lucrărilor, echipa a găsit o parte din picturile care prezintă scene din cartea „Embleme”, scrisă de poetul Francis Quarles în anul 1635.
„Primii oameni care au descoperit-o au fost muncitorii, au găsit-o sub dulapul meu din bucătărie. Când au văzut-o, mi-am dat seama că există o bucată de lemn paralelă și că de partea cealaltă a ei ar putea exista același lucru”, a relatat cadrul universitar.
Operele de artă au 400 de ani
Picturile istorice descoperite în timpul lucrărilor de renovare ar putea scoate la iveală mai multe informații prețioase despre o strădă celebră din Yorkshire. Se crede că operele de artă au aproximativ 400 de ani și au fost găsite pe un perete din casa profesorului Luke Budworth din Micklegate.
Istoricii susțin că picturile ar putea avea o semnificație națională și pot dezvălui mai multe detalii prețioase despre trecutul străzii. Britanicul a spus că este „foarte încântat” de comorile găsite și că dorește să le conserve pentru generațiile viitoare.
Britanicul de 29 de ani a trăit un șoc
Tânărul de 29 de ani s-a mutat în apartament în octombrie 2020, iar bucătăria și-a amenajat-o anul trecut, când picturile au fost decoperite. „Mi-am scos uneltele și am început să ciobim tabla. De îndată ce am ridicat panoul, iată-le, culori frumoase, cu niște straturi de tapet din epoca victoriană”, a povestit el.
Ce semnificație au frescele
Datorită investigațiilor sale, Luke Budworth a aflat că picturile prezentau scene dintr-o carte din 1635, numită „Embleme”, a poetului Francis Quarles. Operele de artă, pictate direct pe tencuială, ar data din secolul al XVII-lea.
Simon Taylor, expert senior în arhitectură, a subliniat că este o „redescoperire incitantă”: „Credem că sunt de importanță națională și, în contextul York, unde picturile pe perete sunt destul de rare, sunt de interes major”.
Zidul pe care sunt pictate scenele ar putea fi mai vechi decât clădirile din jur, a mai declarat el. Operele de artă sunt, de asemenea, tăiate de tavan și de partea din față a casei, lucru care i-ar putea ajuta pe cercetători să recreeze strada.