Codul Rutier ar putea fi modificat din nou: Sancțiuni dure și corecte pentru inconștienți

de: Andrei Tilimpea
25 08. 2023

După un șir lung de tragedii, autoritățile s-au decis ca e momentul să aplice sancțiuni mai dure.

Fostul ministru al Justiţiei Robert Cazanciuc vrea să modifice din nou Codul Rutier şi propune 5 ani fără permis auto pentru şoferii care ucid pe şosele.

Legea vine în competarea Legii Anastasia, iniţiată tot de senatorul PSD, care a intrat în vigoare din 10 iulie 2023 și ar urma să fie aplicată în cazul accidentului din stațiunea 2 Mai. Legea prevede că niciun șofer băut, drogat sau fără permis care produce un accident mortal nu mai poate scăpa de închisoare.

„Legea Anastasia” a fost iniţiată în memoria fetiţei de 4 ani care a fost ucisă, pe 1 iunie 2022, chiar de ziua ei, în fața casei sale, de o mașină condusă de o femeie fără permis.

Ce presupune noua propunere de modificare a Codului Rutier

5 ani fără permis auto. De 10 ori mai mare perioada, față de textul în vigoare, în care șoferii care ucid pe șosele nu pot redobândi permisul de conducere, după împlinirea pedepsei la care sunt condamnați. Este propunerea mea de modificare a Codului Rutier, adoptată de Senat în martie( Legea de aprobare a OUG 11/2023) și aflată la dezbatere finală în Camera Deputaților.

„Dura lex sed lex. Nu intenționez restrângerea unor drepturi, ci reducerea numărului de morți pe drumurile publice. Și nu pentru a da bine într-o statistică și așa neagră a Europei, în care România își menține, al șaselea an la rând, locul 1 la numărul de decese în accidentele rutiere. Și nici pentru că opinia publică este indignată de tragediile ce se petrec pe șosele. Ci mai ales pentru dreptul la viață al sufletelor nevinovate care își găsesc sfârșitul din cauza unor șoferi inconștienți sau teribiliști.

Tragediile la care românii asistă ar trebui să ne facă mai responsabili, iar dacă pe șoferi nu, măcar pe noi, parlamentarii, cei chemați să facă legea, pentru a diminua masacrul de pe șosele.

Inițiativa mea vine în completarea Legii Anastasia, pe care am creat-o tot din rațiunea de a scădea numărul de morți din cauza unor semeni care, din inconștiență și teribilism, se urcă la volan băuți, drogați sau fără permis”, scrie fostul ministru pe pagina sa de Facebook.