Ce sunt tărâmurile misterioase de sub Africa și Pacific. Cum și când ar fi apărut, descoperirea fascinantă a oamenilor de știință

de: Gabriel Peneș
16 10. 2023

Sub Africa și Pacific se află două aglomerări gigantice ce i-au pus pe gânduri pe oamenii de știință. Cum adâncimea până la ele este uriașă, cercetătorii au pus la punct o metodă prin care să poată afla despre ce este vorba, acolo, în adâncurile Pământului, în mantaua planetei.

Ce sunt „bulele” de sub Pământ

Sub Africa și Pacific și în partea inferioară a mantalei Pământului, ce înconjoară nucleul acestuia, există două gigantice aglomerări ce ocupă aproximativ 3 – 9 % din volumul Terrei.

Firește, nu există metode prin care să putem avea acces direct la nucleul planetei, ce începe de la o adâncime de 5.150 de kilometri de la scoarța terestră, în condițiile în care cea mai adâncă groapă săpată de om abia atinge 12.262 de metri.

Citește și: China sapă o gaură de 10000 de metri adâncime. Care este motivul, ce speră să găsească

Dar există o cale prin care putem „privi” sub suprafața planetei destul de eficient, printr-o tehnică numită tomografie seismică, ce folosește producerea cutremurelor.

Când seismele apar, valuri de energie sunt trimise în diferite direcții. Măsurând cutremurarea de la suprafață în diferite zone, oamenii de știință au creat o hartă a interiorului Pământului.

Cum au apărut formațiunile de sub Africa și Pacific

Cum rocile și lichidele de acolo au densități diferite, undele de energie de mișcă prin ele cu viteze diferite, ceea ce permite geologilor să-și dea seama prin ce tip de material trec undele respective.

La începutul folosirii tomografiei seismice, au fost găsite două aglomerări ciudate, sub Africa și Pacific, cunoscute ca „regiuni mari cu viteză de forfecare scăzută” (LLSVPs). În aceste zone, denumite „bule”, undele circulă mai lent decât prin toată zona înconjurătoare a mantalei inferioare a Pământului.

Citește și: Descoperirea incredibilă a cercetătorilor despre scoarța Pământului: Ce ascunde nucleul planetei noastre

Sub Africa, regiunea este cunoscută drept „Tuzo” și se estimează că are aproximativ 800 de kilometri în înălțime, adică circa 90 de munți Everest puși unul peste celălalt. Dar ce sunt tărâmurile misterioase de sub Africa și Pacific. Ei bine, cercetătorii nu sunt chiar siguri, deși au câteva idei.

Teoriile avansate de cercetători

Dat fiind că „bulele” respective sunt mai dense decât restul mantalei, se presupune că sunt făcute dintr-un material diferit, deși doar prin tomografie seismică nu se poate preciza care ar fi acela.

Una dintre teoriile cele mai influente susține că LLSVPs ar fi grămezi de crustă oceanică ce s-au scufundat și acumulat de-a lungul miliardelor de ani. O altă ipoteză, ceva mai năstrușnică, avansează ideea că bucățile respective ar fi resturile unei planete străvechi, Theia.

Citește și: Centrul Pământului, mai tânăr ca mantaua: explicația unui fenomen bizar

Aceasta este o planetă ipotetică de mărimea planetei Marte, ce ar fi lovit Pământul acum 4,5 miliarde de ani, impactul aruncând suficient material în spațiu pentru a se forma Luna. Teoria susține, așadar, că cele două „bule” ar fi rămășițe ale acelei planete, ce s-ar fi amestecat cu Terra în timpul impactului.

Specialiștii speră ca odată cu progresul tehnologiilor să poată afla mai multe date despre acele zone ciudate de sub Africa și Pacific și să le afle și originea.