Ce se întâmplă cu facturile românilor la energie, anunțul oficial: cât ne mai bucurăm de plafonare

de: Alexandru Puiu
09 04. 2023

În ultimul an, autoritățile române au încercat de mai multe ori să întindă o mână de ajutor românilor când vine vorba de facturile la energie. Acestea sunt în continuare foarte mari, dar aproape toată lumea se bucură de prețuri plafonate și, în plus, există și niște ajutoare financiare menite să-i ajute pe cei mai vulnerabili dintre noi.

Având în vedere că românii continuă să aibă emoții cu facturile la energie, mai ales că cele mai multe dintre ele par să întârzie la infinit, vicepreședintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Zoltan Nagy-Bege făcut în această săptămână mai multe mențiuni importante pe subiect. Prezent la conferința Tranziţia energetică în perioada de criză: Obstacole şi oportunităţi, oficialul a atras atenția asupra legislației avantajoase de care se bucură consumatorii români, mai ales când vine vorba de energie electrică.

Ce urmează pentru români, când vine vorba de facturi

“Eficienţa energetică va avea un rol foarte important pentru că, până la urmă, depăşeşti criza prin măsuri în două direcţii: creşti producţia şi scazi consumul. Avem o legislaţie destul de avantajoasă din punct de vedere al consumatorului şi preţurile sunt plafonate la nişte niveluri, mai ales la energie electrică, destul de mici. Cât timp preţurile vor rămâne la acest nivel, probabil că măsurile şi investiţiile în eficienţă energetică nu vor fi stimulate, potenţialul va fi limitat.

Noi, autoritatea, bineînţeles, vom încerca să rămânem deschişi şi să fim atenţi la nevoile pieţei, să încercăm să înţelegem aceste schimbări tehnologice care, în mod natural, au apărut şi în continuare vor veni dinspre sectorul energetic, să le înţelegem, să putem să reacţionăm şi la nivelul legislaţiei – şi sper că şi alte instituţii implicate în acest proces legislativ să facă acelaşi lucru”, a menţionat Zoltan Nagy-Bege, la conferinţa “Tranziţia energetică în perioada de criză: Obstacole şi oportunităţi”.

Dacă nu era evident pentru cineva, în contextul crizei energetice, majoritatea companiilor trec printr-o serie stufoasă de transformări, într-un ritm cât mai alert.“Vin schimbări tehnologice foarte importante de luat în seamă – şi dacă la nivel legislativ reuşim să înţelegem aceste noi tehnologii şi nevoia de schimbare, atunci probabil că şi legislaţia viitoare va reflecta această înţelegere. Cu cât înţelegem noi mai bine nevoia de schimbare şi ce legislaţie cer aceste noi tehnologii, cu atât mai repede şi mai uşor vom avea baza legală pentru a integra aceste noi tehnologii. Şi aici, în primul rând, mă refer la acele măsuri care au scopul de a flexibiliza sistemul energetic şi reţelele, în primul rând”, a adăugat vicepreşedintele ANRE, citat de Economedia.ro