Ce se întâmplă atunci când adulții vorbesc cu copiii în primii ani de viață. Descoperirea cercetătorilor

de: Ana Anițoiu
16 05. 2023

O echipă de cercetători a analizat ce se întâmplă atunci când adulții vorbesc cu copiii în primii lor ani de viață. Oamenii de știință au explicat că există o legătură directă între acest obicei și schimbările ce apar la nivelul creierului celor mici.

Efectele vorbitului cu copiii asupra creierului acestora

Rezultatele studiilor anteriorare au arătat că vorbitul cu copiii mici are beneficii, contribuind la îmbunătăţirea procesării limbajului şi la creşterea vocabularului acestora. Însă, acum, cercetătorii au făcut o nouă descoperire.

Conform acestora, există o relație strânsă între cantitatea de discursuri ale adulţilor la care sunt expuşi copiii şi concentraţia unei substanţe din creier, cunoscută sub numele de mielină, care înconjoară nervii şi face ca semnalele să fie mai eficiente.

„Cred că mesajul de reţinut este: vorbiţi absolut cu copiii voştri. Şi contează. Ceea ce este destul de izbitor aici este că modelează literalmente structura creierului”, a declarat autorul principal, profesorul John Spencer de la Universitatea East Anglia.

Cum a fost realizat studiul

Profesorul John Spencer și colegii săi au explicat că au efectuat studiul montând un dispozitiv în interiorul unei veste pentru a înregistra nivelul de vorbire la care au fost expuși acasă 87 de copii în vârstă de aproximativ şase luni şi alți 76 în vârstă de aproximativ 30 de luni.

Echipa a înregistrat 6.208 ore de date despre limbaj, constatând că copiii cu mame mai educate au fost expuşi la o cantitate mai mare de vorbire a adulţilor şi au produs ei înşişi mai multe vocalize. Ulterior, echipa a invitat 84 de copii în spital, unde au adormit într-o cameră specială, în liniște.

„Odată ce copiii au adormit, practic ne-am strecurat ca nişte ninja şi am ridicat copilul, l-am pus pe un cărucior şi l-am transportat în camera de scanare RMN”, a spus John Spencer.

Ulterior, echipa a folosit scanările RMN pentru a măsura cantitatea de mielină din creierul copiilor. Pe măsură ce se dezvoltă creierul, cantitatea de mielină crește.

Ce se întâmplă la vârsta de 30 de luni

Pe de altă parte, cercetătorii au observat că, în cazul copiilor de 30 de luni, cantităţi mai mari de vorbire la adulţi au fost asociate cu cantităţi mai mari de mielină în căile legate de limbaj din creier.

În cazul copiilor de șase luni, cantitățile mai mari de vorbire a adulților au fost asociate cu unele concentrații mai mici de mielină. Profesorul Spencer a explicat că este posibil ca impactul vorbirii să depindă de stadiul de dezvoltare a creierului.

„Când ai şase luni, mai multă informaţie este bună. Dar în acel moment, creierul tău creşte masiv şi ai parte de această creştere masivă de noi neuroni. Deci, inputul vine şi poate ajuta la prelungirea acelei perioade de creştere a creierului”, a explicat el.

Profesorul a subliniat că la vârsta de 30 de luni, creierul se află într-o stare diferită. În acest moment, acesta începe să reducă o parte din creșterea celulară să formeze conexiuni specifice şi aici intervine mielina. Aşa că acum inputul începe să ajute la structurarea mielinei.

Oamenii de știință au precizat că asocierile pentru ambele grupe de vârstă au fost mai puternice, cel puţin în emisfera dreaptă a creierului, în cazul copiilor cu mame cu un nivel de educaţie mai crescut, Spencer a declarat că acum sunt necesare mai multe cercetări, adăugând că nu este încă clar cât de puternic sunt legate rezultatele echipei de rezultatele la copii.