Ce pensie vei avea peste 10 ani în România, indiferent ce salariu ai acum: nu-ți va fi ușor să te descurci

de: Alexandru Puiu
12 06. 2023

Sistemul de pensii din România este complet nesustenabil pe termen lung, iar scenariul în care nu va mai avea cine să ne plătească pensiile este semnificativ mai probabil decât ai crede. Mai mult decât atât, chiar și dacă ”prinzi” pensia, iar autoritățile române ți-o vor achita în fiecare lună, valoarea ei va fi infimă.

Un român care se pensionează peste 10 ani, raportat la dările la stat actuale și la sănătatea economică a României, va avea o pensie de aproximativ 30% din salariu. În consecință, deși este puțin probabil să fie o surpriză pentru cineva, va suferi un șoc financiar greu de suportat. Se va descurca foarte greu cu banii, dacă nu cumva îi va fi imposibil.

Pensiile românilor, sursa unui trai greu, dacă nu imposibil

„Știm cu toții că sistemul de pensii din România este unul nesustenabil pe termen lung. Conform analiștilor, persoanele care urmează să se pensioneze în 10+ ani, vor avea o pensie de circa 30% din salariu. Șocul financiar va fi unul greu de suportat, dat fiind faptul că acele persoane vor trebui să își coboare semnificativ standardul de viață.

Cu siguranță că fiecare dintre noi dacă am fi avut 40.000 euro la 20 de ani pentru studii/prima mașină/locuință etc, am fi avut un start mai bun în viața de adult. Ei bine, dacă părinții din România ar economisi și investi alocația copiilor (250 lei) timp de 20 de ani într-un instrument financiar cu un randament de 10%, 40.000 de euro ar fi suma pe care ar putea-o oferi copilului”, adaugă Ion Soltinschi, consultant financiar al Mr.Finance, conform Adevărul.ro.

În condiții ideale, dincolo de speranța pentru o pensie rezonabilă, oamenii ar trebui să-și facă propriile economii și investiții, dar asta nu se întâmplă în România. Media investițiilor pentru români este de 32 de lei pe lună sau aproximativ 0,5% din venituri. Deși venitul mediu din țara noastră a crescut în 2022 la 6.464 de lei, mai mult cu 13,8% față de 2021, cea mai mare parte a banilor merge pe cheltuielile de consum, aproximativ 61,5%. Doar 264,78 lei, respectiv 4,09%, merg pe băuturi alcoolice și tutun.

Motivul principal pentru care oamenii nu fac investiții în România reprezintă o combinație fatidică între lipsa de educație financiară și lipsa de încredere în sistemul bancar autohton. Românii sunt îngrijorați că își vor pierde banii, pe de o parte, dar mulți dintre ei sunt și săraci, pe de altă parte.

”România se află pe ultimul loc din UE la capitolul educației financiare. Mulți oameni nu sunt conștienți de importanța investițiilor sau nu au suficiente cunoștințe despre instrumentele și strategiile de investiții. Lipsa de informare și înțelegere poate determina reticența în a aloca resurse financiare pentru investiții. Realitatea la nivel de țară este mult mai sumbră pentru că, statistic vorbind, în jur de 70% din persoanele din România își iau sfaturi financiare de pe social media sau prieteni. Există posibilitatea ca acele persoane să nu primească cele mai bune sfaturi financiare, acest lucru reflectându-se și în nota primită la capitolul educație financiară, nota 2,2 din 10, ceea ce ne clasează pe ultimul loc în Europa,” a declarat Ion Soltinschi, consultant financiar al Mr.Finance.