Ce pensie va avea un român cu salariul minim pe economie, dar unul cu 5.000 de lei net: așa înțelegi cât te costă lucratul la negru
Foarte mulți români lucrează pe salariul minim pe economie, chiar dacă le mai intră în buzunar bani de la patron și prin alte mijloace. De multe ori, aceasta este decizia angajatului, pentru a se bucura de câteva sute de lei în plus care, în alte condiții, ar fi ajuns la statul român. Fără să fie vreo surpriză pentru cineva, această practică se resimte la pensie.
Filozofia generală în România este că ”nu mai prinzi pensia”, că oricum sistemul de pensii nu este sustenabil, că mai bine fac acum un ban în plus decât mai încolo. Cu toate acestea, nu mic este numărul celor care au avut salariul minim în timpul activității în câmpul muncii, ca ulterior să fie nevoiți să trăiască din sume infime. În acest context, s-ar justifica niște simulări.
Cât de mare este pensia în România dacă ai avut salariul minim pe economie
În România, la momentul de față, salariul minim pe economie este de 3000 de lei. În net, s-ar traduce prin aproximativ 1900 de lei. La sistemul public de pensii, sub formă de contribuții din brut, merg 595 de lei. După o perioadă de cotizare de 35 de ani, în care salariul nu suferă modificări, pensia va fi de aproximativ 1260 de lei.
Dacă luăm un alt exemplu, când salariul brut este de 8000 de lei, iar netul variază în jurul valorii de 4700 de lei, având în vedere că vorbim de contribuții semnificativ mai mari la bugetul de stat, nu ar trebui să vină ca o surpriză pensia de aproximativ 2500 de lei. Practic, se dublează veniturile.
Ideea de bază este că pensiile în România, pentru cea mai mare parte a populației sunt departe de a fi mari, iar supraviețuirea este dificilă, mai ales cu costuri mari pentru sănătate, rate sau o eventuală chirie. Măcar preventiv, ar fi bine să te lipsești de câteva sute de lei acum, pentru că mai târziu s-ar putea să-ți fie mai greu sau imposibil să-i compensezi.