Ce notă trebuie să ai ca să obții bursă de merit în 2023. Anunțul făcut de Ministerul Educației

de: Mihnea Talau
22 09. 2023

Ministerul Educației  a venit cu modificări importante pentru noul an școlar, 2023-2024. Astfel, printre acestea se numără schimbarea modului de acordare al burselor de merit. Pentru anul școlar abia început, pot beneficia de bursă de merit și elevii cu media 5 sau 6, dacă se numără printre primii 30% dintre elevii unei clase. Condiția este ca elevii să aibă media 10 la purtare.

Bursa de merit a crescut de la 200 de lei la 450 de lei pe lună

Potrivit noii legi a Educației, bursa de merit crește în acest an școlar de la 200 de lei la 450 de lei pe lună. A dispărut însă bursa de studiu care se acorda elevilor care au obținut media anuală generală de cel puțin 7,50. Astfel, 91 de mii de burse de studiu dispar.

Secretarul de stat în Ministerul Educației Florian Lixandru, a explicat la postul național de televiziune cum este cu bursa de merit și pentru elevii cu media 5.  El spune că noua formulă de acordare a burselor de merit ține cont de condițiile specifice ale fiecărei unități de învățământ, potrivit portalinvatamant.ro.
„Ne adaptăm condițiilor din fiecare unitate de învățământ. Tocmai de aceea și această formulă de acordare a burselor de merit, raportate la realitatea din fiecare de învățământ, ține cont de condițiile specifice ale fiecărei unități de învățământ, ale fiecărei comunități din care fac parte copiii. De aceea, legea spune că se acordă burse de merit pe baza rezultatelor învățătură pentru 30% din efectivul fiecărei clase. Vorbim de o clasa unde 30% înseamnă nouă copii cu medii peste 9.50, dar vorbim și de o clasa unde nouă copii înseamnă o lista de elevi cu medii peste opt, peste șapte, poate”, a declarat Lixandru.
Citește și: Lista completă de concursuri și olimpiade școlare eligibile pentru bursa de excelență. Ce burse mai pot primi elevii anul acesta, conform noii Legi a Educației

Bursele pentru care părinții trebuie să depună o cerere la dosar

El a adus și lămuriri privitoare la bursele de merit pentru care părinții trebuie să depună o cerere la dosar.

„S-a reglementat foarte clar pentru care categorie de bursă este nevoie să depui o cerere și un dosar și pentru care categorii de bursă nu. Deci, pentru bursele de merit acordate în baza rezultatelor la învățătură (…) acestea se vor acordă în baza unor tabele pe care profesorii diriginți le vor înainta comisiei de management al burselor de la nivelul fiecărei unități de învățământ. Pentru celelalte categorii de burse, (…) bursele de merit acordate pe baza în baza rezultatelor obținute la concursuri, olimpiade, s.a.m.d., acolo este nevoie de o cerere și este un document justificativ care să ateste, practic, îndeplinirea criteriului prevăzut în metodologie”, a mai adăugat Florian Lixandru.