Ce este cutia neagră, de fapt: cum îi ajută pe oameni să înțeleagă mai bine un accident aviatic
Avioanele au toate formele, dimensiunile și roluri: de la cele de luptă, la avioane cu elice, cu un singur motor, dar toate au un lucru în comun: o cutie neagră.
Înregistratorul de date de zbor, cunoscut sub numele de cutie neagră, trebuie instalat în fiecare aeronavă în zilele noastre, fiind cel mai important instrument pentru monitorizarea zborurilor.
Cutiile negre nu sunt negre
Este, practic, un dispozitiv esențial folosit în aviație, pentru a înregistra date și sunete importante din timpul zborurilor. În ciuda numelui său, nu este, de fapt, un obiect negru, ci este vopsit în portocaliu strălucitor pentru a fi ușor de găsit în caz de accident.
Acest dispozitiv joacă un rol esențial în investigarea incidentelor aeriene, oferind informații despre ceea ce s-a întâmplat în timpul zborului care a precedat evenimentul.
Aceste informații sunt captate prin diverși senzori și instrumente plasate în aeronava, care apoi alimentează datele stocate în cutia neagră securizată.
Cutiile negre stochează datele de zbor din ultimele 25 de ore de dinaintea unui accident și din ultimele două ore de sunet din interiorul cabinei.
Totul despre o cutie neagră este conceput astfel încât, dacă se întâmplă ceva rău, singurul lucru care supraviețuiește să fie această mică cutie portocalie.
Cutia, în sine, este acoperită cu un strat rezistent la căldură și este construită din oțel inoxidabil sau titan pentru a supraviețui căldurii extreme, presiunii și impactului.
Datele înregistrate de cutia neagră sunt stocate în memoriea solid-state, concepută pentru a rezista la condiții extreme, cum ar fi focul și scufundarea în apă. Această robustețe este crucială, deoarece permite dispozitivului să supraviețuiască accidentelor catastrofale și ajută la investigația ulterioară.
În momentul în care un avion ajunge în mare, cutia neagră începe să elibereze semnale și poate face acest lucru timp de până la 90 de zile, permițându-le oficialilor să o localizeze și să înțeleagă ce s-a întâmplat.
Cutiile negre au salvat, probabil, nenumărate vieți de când au devenit obligatorii, în 1958.