Ce cadou i-a făcut Gigi Becali lui Victor Pițurcă. „Valorează 1,5 milioane de euro”

de: Sorin Barbu
24 10. 2023

Gigi Becali este contrariat. Victor Pițurcă este împotriva lui și îl critică permanent în condițiile în care i-a făcut cadou un teren foarte scump.

Gigi Becali i-a dat cadou lui Victor Pițurcă un teren de 1,5 milioane de euro

Gigi Becali și Victor Pițurcă se cunosc de mult timp și chiar au colaborat la echipa omului de afaceri. Din pricina amiciției cu patronul FCSB, fostul selecționer a avut probleme și cu legea și a fost condamnat un an, la închisoare cu suspendare, pentru că a fost implicat în celebrul „caz Valiza”, când 1,7 milioane de euro ar fi trebuit să ajungă la fotbaliștii Universității Cluj pentru un succes cu CFR Cluj.

Între timp cei doi s-au certat, iar Victor Pițurcă a susținut cauza CSA Steaua în procesele cu FCSB. Gigi Becali este contrariat de gestul fostului său amic, mai ales că i-a dat cadou un teren foarte valoros. „Lui Piţurcă i-a făcut cadou un teren care acum face un milion şi jumătate de euro”, a spus omul de afaceri din Pipera.

Gigi Becali i-a vândut un teren, cu preț redus și lui Tudorel Stoica

Tot Victor Pițurcă l-a convins pe Gigi Becali să mai facă un gest. Așa a ajuns fostul căpitan al echipei Steaua, Tudorel Stoica, să cumpere la preț redus un teren foarte scump.

„I-am dat un teren cu 40.000 de euro, cu 20 de euro metrul lui Tudorel Stoica. Acum face un milion şi jumătate de euro. I l-am dat la jumătate de preţ, că așa a zis Pițurcă.

Lui Adi Ilie i-am dat teren cu 40 de euro, atât era preţul atunci. Sunt oameni care sunt nerecunoscători în viaţă. Dacă te superi pe cineva, ce câştigi? Supărarea e un drac mare”, a declarat Gigi Becali, conform fanatik.ro.

Patronul FCSB a făcut aceste declarații în condițiile în care a aflat verdictul de la Curtea de Apel în privința palmaresului echipei Steaua. CSA Steaua rămâne cu palmaresul din perioada 1947-1998, în timp ce intervalul 1998-2003 nu aparține niciunei entități.

Cele două părți pot depune recurs în 30 de zile de la comunicarea deciziei, care se va depune la Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă.