Cauza principală a obezității, identificată de cercetători. Ce se află în centrul problemei

de: Ana Anițoiu
23 10. 2023

O echipă de cercetători americani susține că a descoperit care este cauza principală a obezității, după o perioadă foarte îndelungată în care aceasta a rămas o enigmă.

Care ar fi principala cauză a obezității

Până acum, specialiștii au intuit că obezitatea ar fi provocată în special de numărul prea mare de calorii consumate, de anumite alimente precum carbohidraţii și grăsimile sau de zahăr.

Însă, echipa de cercetători condusă de doctorul Richard Johnson de la facultatea de medicină Anschutz a Universităţii Colorado susține că în centrul acestei probleme s-ar afla fructoza. Aceasta poate fi produsă în organism din carbohidraţi, mai ales din glucoză.

Când metabolizează fructoza, organismul reduce energia activă, cunoscută sub numele de ATP (adenozin trifosfat). Ulterior, apare senzația de foame și crește consumul de alimente.

„Ipoteza supraviețuirii fructozei”, așa cum și-au numit cercetătorii conceptul, integrează inclusiv două teorii despre obezitate ce păreau a fi în contradicție: teoria echilibrului energetic, care dă vina pe aportul excesiv de alimente, mai ales de grăsimi, şi modelul carbohidraţilor-insulină, ce subliniază rolul carbohidraţilor în creşterea în greutate.

„În esenţă, aceste teorii, care pun în centrul epidemiei de obezitate o serie de factori metabolici şi ai stilului alimentar, sunt toate piesele unui puzzle unificat de o ultimă piesă: fructoza”, susține doctorul Johnson.

„Obezitatea, o stare de energie scăzută”

Fructoza determină metabolismul să treacă în modul de putere scăzută și astfel oamenii să nu-și mai poată controla apetitul. Însă, conform doctorului, alimentele grase devin sursa de calorii principală ce duce la creșterea în greutate.

Atunci când oamenilor le este foame şi nu mai au suficientă energie activă, corpul intră în modul de supravieţuire, la fel ca în cazul animalelor care se pregătesc pentru iarnă căutând hrană.

Fructele, cunoscute pentru că sunt bogate în fructoză, pot scădea în mod semnificativ energia activă. Între timp, grăsimile servesc drept energie stocată.

„Această teorie vede obezitatea ca pe o stare de energie scăzută”, a subliniat doctorul Johnson.

Identificarea fructozei ca fiind conducta ce redirecţionează înlocuirea energiei active către stocarea grăsimilor arată că aceasta este cea care duce la dezechilibrul energetic, unind teoriile de până acum referitoare la obezitate.