Câți bani primește, pe lună, Edi Iordănescu de la FRF. ”E antrenor de cinci milioane de euro”

de: Beatrice Dumitru
20 11. 2023

Naționala de fotbal a României s-a calificat la EURO 2024 după opt ani de absență de la un turneu final continental. Victoria de sâmbătă, de la Felcsut (Ungaria), 2-1 cu Israel, ne-a asigurat matematic accesul la competiția care va avea loc vara viitoare în Germania.

Edi Iordănescu intră în silenzio stampa

Va fi pentru a șasea oară când ”Tricolorii” vor participa la o astfel de competiție. Imediat cum delegația României a revenit la București, duminică la prânz, fiind primită pe covorul roșu de la Salonul Oficial al Aeroportului Henri Coandă, Răzvan Burleanu (39 de ani) i-a decis soarta lui Edi Iordănescu (45 de ani).

Selecționerul a primit girul din partea șefului de la Casa Fotbalului, iar Iordănescu jr a luat și el imediat o decizie. A spus că va intra în silenzio stampa după meciul cu Elveția până aproape de turneul final. Și-a motivat decizia prin faptul că ultima perioadă a fost una extrem de încărcată pentru el și că are nevoie să se liniștească și să petreacă mai mult timp alături de familie.

Naționala de fotbal a României după victoria cu Israel care ne-a asigurat calificarea la EURO 2024 / Foto; Profimedia

Bonusul câștigat de Răzvan Burleanu pentru calificarea României la EURO 2024

Pentru calificarea la EURO 2024, Federația Română de Fotbal va fi recompensată de către UEFA cu aproximativ 10 milioane de euro. Un procent de 8% din această sumă va fi direcționat spre staff-ul administrativ al forului care conduce fotbalul românesc. Așa se face că Burleanu va primi o primă în valoare de puțin sub 100.000 de euro, în timp ce Radu Vișan, secretarul general al FRF va primi în jur de 70.000 de euro. Apoi, restul banilor va fi împărțit proporțional către ceilalți angajați.

Citește și: În ce urnă valorică ar intra România acum, la tragerea la sorți pentru Euro 2024. Care ar fi cea mai grea grupă

Și jucătorii, dar și staff-ul tehnic, vor fi răsplătiți pentru succesul înregistrat deja. România mai are un obiectiv în Grupa I. Dacă vom obține cel puțin un egal în meciul de mâine, marți, 21 noiembrie 2023, cu Elveția, care va începe la 21:45, pe Arena Națională, atunci vom termina preliminariile pe primul loc și vom promova în urma a doua valorică la tragerea la sorți, programată pentru data de 2 decembrie.

Dragomir a spus câți bani primește Edi Iordănescu de la FRF

Așadar, Edi Iordănescu va rămâne selecționerul României. Pentru activitatea sa zilinică, antrenorul este remunerat cu 30.000 de euro pe lună, după cum a dezvăluit Dumitru Dragomir. Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal susține însă că Iordănescuu jr ar trebui să fie remunerat mult mai bine.

Citește și: Câți bani primesc ”tricolorii”, dacă se califică la EURO 2024. Cum se împart cele zece milioane de euro acordate de UEFA

”Are cineva curaj să îl dea afară acum? Sau să îi zică ceva? Eu dacă aș fi în locul lui aș cere, cel puțin, un milion de euro pe an.

Are 30.000 de euro pe lună, deci 360.000 de euro pe an. Dacă aș fi în locul lui nu aș sta sub un milion. După rezultatele astea dacă se supără și nu merge în Germania, e antrenor de 5 milioane de euro în Arabia Saudită. E unul dintre cei care a calificat o echipă națională la un turneu final”, a spus Dumitru Dragomir, la fanatik.ro.