Cât mai tragem de scumpiri în România: ce se întâmplă cu prețurile la alimente, servicii, construcții, producție

de: Alexandru Puiu
03 03. 2023

În teorie, rata inflației în România a început deja să se domolească în 2023, iar perspectivele sunt optimiste din punct de vedere economic. Din păcate, tendința din ultimul an va continua să-și mai facă simțite efectele într-un sens negativ atunci când vine vorba de majoritatea prețurilor cu care interacționează românii. Cu alte cuvinte, scumpirile nu pleacă nicăieri.

La intervale regulate de timp, Institutul Național de Statistică publică o analiză ce pleacă de la percepția managerilor români asupra evoluției din următoarele luni a pieței din România, defalcată pe categorii. Practic, directorii de firme mici și mari asociază niște cifre mai mult sau mai puțin exacte viitorului economic al țării noastre pe patru referințe, industrie prelucrătoare, construcții, servicii și comerț cu amănuntul. În ultima categorie, dacă nu era evident, intră și alimentele, coșul zilnic al românilor.

Ce se întâmplă cu prețurile în România

Datele așa numitului sondaj sunt agregate de INS într-un sold conjunctural. O referință ce ”indică percepția managerilor întreprinderilor asupra dinamicii unui fenomen care NU trebuie confundată cu ritmul creșterii sau scăderii oricărui indicator statistic produs de INS. Soldul conjunctural procentual este obținut ca diferență între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului și procentajul celor care au indicat varianta negativă”. În consecință, dacă vorbim de +20% înseamnă că numărul celor care se așteaptă la scumpiri este cu 20% mai mare decât numărul celor care estimează ieftiniri.

În industria prelucrătoare, managerii care activează în domeniu se așteaptă la o creștere moderată a volumului producției (+8% sold conjunctural), numărul angajaților va rămâne neschimbat, în timp ce prețurile vor creștere destul de mult (+27% sold conjunctural). În construcții, volumul de activitate va rămâne relativ stabil (+3% sold conjunctural), la fel și numărul salariaților (-2% sold conjunctural). Din păcate, din nou, percepția generală este că în următoarele luni ne vom confrunta cu scumpiri în acest domeniu (+38% sold conjunctural).

La servicii, cererea care se confundă cu cifra de afaceri se reflectă într-o relativă stabilitate (+4% sold conjunctural), la fel și când vine vorba de numărul de salariați (+1% sold conjunctural). Problema rămâne prețul serviciilor, acestea se vor scumpi în majoritatea domeniilor (+19% sold conjunctural).

În ceea ce privește comerțul cu amănuntul, inclusiv în materie de alimente, deși activitatea economică se va diminua discret (-5% sold conjunctural), comenzile adresate furnizorilor vor crește simțitor (+16% sold conjunctural). Numărul de salariați nu va înregistra modificări semnificative (+3% sold conjunctural), în schimb prețurile vor crește în majoritatea cazurilor, inevitabil – +41% sold conjunctural.