Cât de mult poate trăi un om? Descoperiri științifice noi, absolut incredibile

de: Mădălina Bahrim
22 02. 2023

Auzim câteodată povești de viață impresionante, ale unor persoane ce au ajuns la vârste foarte înaintate și sigur măcar o dată te-ai întrebat care este limita maximă pe care o poate atinge cineva? Cât de mult putem trăi pe această lume?

Nu doar noi, ca simpli oameni ne întrebăm aceste lucruri, ci și oamenii de știință, care pe lângă faptul că dezbat această problemă, realizează și diverse studii și analize pentru a găsi răspunsuri. Se pare că eforturile lor dau rezultate, deoarece avem parte de o serie de descoperiri de-a dreptul uluitoare.

Conform unui studiu realizat de statisticieni de la universitățile Erasmus din Tilburg și Rotterdam, în cadrul căruia s-a analizat vârsta la care au murit 75.000 de oameni din Țările de Jos în cei 30 de ani până în 2017, oamenii pot ajunge la vârste impresionante. Putem, cu brio, să trăim mai mult de 80, 90 și chiar 100 de ani, subliniază cercetătorii!

În loc să se concentreze pe speranța de viață, cercetătorii au vrut să determine cât de mult ar putea trăi o singură persoană, atâta timp cât se îngrijește de ea insăși și dacă viața sa nu a fost scurtată de o boală sau de altă circumstanță.

Practic, dacă acel om nu are parte de anumite suferințe cauze de anumite patologii și dacă nu se întâmplă necazul de a suferi vreun accident și are un stil de viață sănătos, poate trăi o viață foarte lungă, una demnă de relatările biblice.

Nu ești bătrân la 60 sau 70 de ani, de fapt corpul nostru poate trăi mult mai mult!

După ce s-au uitat la vârstele pe care le aveau oamenii din studiu la momentul morții lor, cercetătorii au stabilit că durata maximă de viață a unei persoane este de peste nouăzeci de ani.

Totuși, oamenii sunt capabili să trăiască mai mult decât atât, femeile având un ușor avantaj față de bărbați când vine vorba de durata de viață.

Cercetătorii au sugerat că este puțin probabil ca un om să trăiască peste 115 ani, cu o durată de viață maximă pentru o femeie de 115,7 ani, în timp ce bărbații s-au estimat că ating o vârstă maximă de 114,1 ani.

Deși în ultimii ani speranța medie de viață a crescut enorm, foarte rare sunt cazurile de persoane ce ajung la astfel de recorduri. Să sperăm că pe viitor nu vom avea doar studii ce ne arată cât de mult putem trăi, ci și metode prin care chiar să reușim să ne prelungim durata vieții.