Cât costă benzina și motorina în România astăzi, 30 august. Cele mai noi scumpiri la carburant, simțite de șoferii românii
Șoferii românii se confruntă cu noi valuri de scumpiri la benzină și motorină, alimentate de practicile liderului de piață din domeniu, Petrom.
Cea mai recentă scumpire la motorină standard s-a resimțit ieri la stațiile de alimentare din București. Conform datelor agregate de Monitorul Prețurilor a fost înregistrată la motorină standard și a fost egală cu 5 bani pe litru, ducând valorile de achiziție între 7,42 lei și 7,45 lei. Benzina standard nu a suferit încă modificări de preț în această săptămână.
Cât plătești pe un litru de benzină și motorină
La momentul redactării acestui material, un litru de benzină standard în București gravitează între 7,14 lei le Petrom și Lukoil. Cele mai mari valori de achiziție, cum se întâmplă de altfel de ceva timp, sunt la Mol și OMV, ajungând până la 7,35 lei pe litru.
Motorina standard, deja de câteva săptămâni, este semnificativ mai scumpă decât benzina în România. La Lukoil o găsești pe cea mai ieftină în Capitală, 7,39 lei. Prețurile la Petrom încep de la 7,42 lei. La Mol și OMV gravitează între 7,53 lei și 7,54 lei, cele mai mari prețuri de achiziție.
Ca un scurt istoric, Petrom a ieftinit discret carburanții între 22 și 24 august, conform Economedia, după ce pe 22 august a majorat valorile de achiziție cu doi bani pe litru. La prânz a ieftinit cu un ban motorina și cu doi bani benzina. Joi au mai scăzut prețurile cu un ban. Cele mai mari fluctuații au început însă să fie evidente după 25 iulie, în urma unei luni întregi de stabilitate. Față de acea dată, motorina a ajuns mai scump cu 78 de bani pe litru, în timp ce benzina a sărit cu 52 de bani pe litru, în doar o lună.
Astfel, s-a ajuns în situația în care un plin de benzină de 50 de litri este mai scump cu 19,5 lei față de acum o lună, un plus de 5,7%, în timp ce un plin de motorină e cu 30 de lei mai valoros în aceeași unitate de timp, un salt de 8,8%.