Capitala Imperiului Aztec, dispărută cu 500 de ani în urmă, recreată 3D. A fost construită într-un loc inedit – Foto

de: Ana Anițoiu
17 09. 2023

Capitala Imperiului Aztec, dispărută cu 500 de ani în urmă, a fost recreată 3D, cu lux de amănunte, de o echipă de specialiști.

Capitala Imperiului Aztec, recreată 3D

Capitala aztecă, Tenochtitlan, a fost recreată 3D în cadrul unui proiect condus de artistul tehnic de origine olandeză Thomas Kole. El și echipa sa au petrecut un an și jumătate lucrând la acest proiect folosind software open-source – Blender, Gimp și Darktable. Imaginile sunt incredibile și frumoase, arătând orașul aztec la zenit.

Nu se știe cu exactitate când a fost fondat orașul Tenochtitlan, dar ar fi apărut în jurul anului 1325 d.Hr. Orașul a fost construit pe două insule aflate în apele a ceea ce a fost Lacul Texcoco.

Potrivit legendei, aztecii, sau Mexica, au ales acest loc pentru a-l construi după ce au văzut un vultur ce stătea pe un cactus în timp ce mânca un șarpe. Acesta nu era un spectacol banal, deoarece zeul lor, Huitzilopochtli (zeul soarelui și al războiului), le-a spus să își construiască orașul acolo unde au văzut acest semn divin.

Tenochtitlan

Orașul a fost proiectat pe o rețea de grilaje care a fost inspirată de orașul antic Teotihuacan, înființat în munții din centrul Mexicului cu o mie de ani mai devreme.

Având în vedere cadrul său acvatic, orașul a fost conectat printr-un amestec de străzi și canale ce le permiteau oamenilor să se deplaseze cu ajutorul canoelor în tot orașul, dar și în așezările mai mici care existau pe țărmul înconjurător. Oamenii care intrau și ieșeau din oraș pe jos puteau face acest lucru prin trei canale.

Ce se afla în centrul capitalei Imperiului Aztec

În centrul său, Tenochtitlan avea marea incintă sacră ce servea drept epicentru religios pentru întregul Imperiu Aztec. Aici se aflau templul lui Huitzilopochtli, alături de un templu al zeului Tlaloc, zeul ploii.

Această zonă prestigioasă era, de asemenea, sediul elitei conducătoare – regii și nobilii – care includea un palat bogat decorat și grădini, voliere și grădini zoologice adiacente.

Oamenii de rând locuiau în cartiere, fiecare dintre acestea având propriile piețe și temple mai mici. Oamenii care locuiau aici erau adesea fermieri, meșteșugari – țesători, sculptori și olari – și soldați.

Cum a sfârșit capitala Imperiului Aztec

De-a lungul existenței sale, orașul a fost unul dintre cele mai mari din lume, cu aproximativ 200.000 de oameni care locuiau în interiorul granițelor sale la începutul secolului al XVI-lea. A fost centrul puterii – atât politice, cât și economice – pentru că a beneficiat de tributul plătit de alte regiuni cucerite.

Cu toate acestea, lucrurile s-au schimbat rapid odată cu sosirea spaniolilor în 1519. Conchistadorii, împreună cu o alianță de triburi indigene – care anterior plăteau tributul orașului-stat – au asediat orașul în 1521, asediu ce a durat 93 de zile. În ziua de 13 august a aceluiași an, aztecii s-au predat, deschizând astfel perioada de dominație spaniolă în centrul Mexicului.

Odată cu sosirea europenilor în zonă, locuitorii orașului au cedat rapid în fața unor boli epidemice la care nu aveau imunitate naturală. Se estimează că aproximativ 50 la sută din populația regiunii a fost ucisă de variola ce s-a răspândit rapid în urma contactului cu spaniolii.

Astăzi, ceea ce a rămas din Tenochtitlan a fost acoperit de Ciudad de México, dar proiectul lui Kole îi permite să trăiască din nou.

„Nu a mai rămas mare lucru din vechea capitală aztecă – sau mexica – Tenochtitlan. Cum arăta acest oraș, ridicat manual din albia lacului? Folosind surse istorice și arheologice, precum și expertiza multora, am încercat să readuc la viață cu fidelitate acest oraș emblematic.”, a declarat el pentru Heritage Daily.