Cândva ovaționată de public, dar și de Mihai Eminescu, ajunge să sfârșească în mizerie și uitare. Drama actriței Frosa Sarandy – VIDEO

Născută la data de 15 aprilie 1840, Frosa Sarandy a fost o personalitate de seamă din lumea teatrului românesc, din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, deși puțini sunt cei care mai știu de existența ei, în zilele noastre.

Ea a fost eleva și partenera de scenă a lui Matei Millo, fiind parte dintr-o generație aparte de artiști care au pus bazele teatrului românesc.

Frosa Sarandy, o actriță ce i-a atras atenția lui Mihai Eminescu

Alături de mari nume ale teatrului românesc precum Mihail Pascaly, Dimitriade, Caragiale și Velescu, precum și Frosa Popescu, ea a interpretat o varietate impresionantă de roluri cu un talent excepțional, timp de mai bine de 25 de ani. Reprezentațiile ei ar fi adus onoare oricărei scene din Occident, de altfel.

Poetul Mihai Eminescu a scris despre ea într-o cronică publicată în 1876: „Această damă nu a contractat nicio manieră rea de pronunţie de la teatrul din Bucureşti. Poate că, arareori, nu-i vorbă, culoarea ce o dă caracterelor e prea vie, prea bătătoare la ochi, prea copiată de pe natură.

Şi aceasta este un defect, căci nu tot ce-i natural e şi frumos; dar în alăturare cu alţii, doamna Sarandy are nepreţuitul merit de a fi învăţat în şcoala adevărului, deşi poate a unui adevăr cam prea de-a dreptul. Interpretarea acestui tip de femeie de către doamna Sarandu a fost netăgăduit bună, deşi jocul domniei sale a fost câteodată prea accentuat.”.

La rândul său, scriitorul Victor Bilciurescu o descria astfel: „Avea un joc foarte simpatic si atrăgător mai ales în comedie, pentru care avea chemare deosebită și apariția ei în scenă totdeauna dispunea sala și anevoie se rețineau aplauzele. Asistența la premiera comediei Une mission delicate, rău tradusă în românește O slujbă grea ce făcuse serie la Paris, când Frosa Sarandy, care interpreta rolul principal, arhicomic al stăpânei care băgase groaza în ai casei cu mania ei în mânuirea spadei, pe care o făcea să lucească pentru orice fleac.

Frosa Sarandy, artista apreciată pe drept cuvânt în vremea aceea în teatrul nostru, a avut remarcabilul bun simt de a-si mărgini aspirațiile ei de ascendență la posibilitatile de ascensiune ce și le prevedea și le recunoștea cu un rar spirit de discernământ. Așa, de pildă, și-a înțeles din primul moment vocația pentru comedie și n-a primit în toată cariera ei o interpretare dramatică”.

Cândva adorată de public, ajunge să-și petreacă bătrânețea într-o sărăcie lucie

Frosa Sarandy a fost o artistă apreciată pe bună dreptate în epoca sa, în lumea teatrului nostru. Ea a manifestat înțelepciune prin faptul că și-a concentrat aspirațiile pe ceea ce era cu adevărat în puterea ei de realizare și și-a putut recunoaște limitele, ceea ce este rar în lumea artiștilor adesea vanitoși.

De exemplu, ea și-a recunoscut vocația pentru comedie încă de la început și nu a interpretat niciodată un rol dramatic pe parcursul întregii sale cariere.

Marea actriță, astăzi trecută în uitare, a părăsit scena Teatrului Național în luna mai a anului 1897, beneficiind de o modestă indemnizație, conform Legii din 1894 privind „pensionarea artiștilor societari”.

La cinci ani de la retragere, Frosa Sarandy, care fusese distinsă în luna februarie a anului 1891 cu medalia Bene Merenti oferită de Regele Carol I, și-a petrecut zilele într-o sărăcie cumplită, într-un cartier de periferie, devenind victimă a uitării și ingratitudinii contemporanilor.

„Mi-au scos vorba că sunt nebună. Da. O spun prin vecini şi a început lumea să se ferească de mine. Uite, vecinul din curtea cealaltă lasă perdeaua ca să nu dea cu ochii de mine! Acum dumneata mă vezi: nebună sunt sau sunt o femeie bătrână de plâns? Spune şi dumneata!