Bula imobiliară din România, alimentată de anul universitar. Ce se întâmplă cu chiriile, cresc prețurile la apartamente

de: Alexandru Puiu
02 10. 2023

La fel ca în orice țară, există o serie stufoasă de factori care influențează realitatea din piața imobiliară autohtonă, iar începerea anului universitar este un factor surprinzător de relevant.

În luna septembrie a acestui an, chiriile au continuat să crească în majoritatea orașelor mari din România, în contextul ofertei reduse și a cererii din ce în ce mai mari, alimentată în mare parte de întoarcerea studenților la școală, începerea anului universitar, după cum se arată în cea mai recentă analiză Imobiliare.ro.

Citește și Lovitură pentru piața imobiliară din România. Prețurile la apartamente, mărite la maximum de la 1 ianuarie 2024: de ce vin scumpirile

Unde au explodat chiriile în România. Ce s-a întâmplat în Cluj, București și altele

Un salt important în materie de chirii, s-a putut observa în Capitală, aliniindu-se în mod surprinzător cu realitatea imobiliară din Cluj Napoca, cel mai scump oraș din România din acest punct de vedere. Din perspectiva creșterii procentuale, nu a valorii nete, în primele nouă luni ale acestui an, cea mai mare creștere s-a putut observa în cazul proprietăților din Constanța. La polul opus s-a aflat Timișoara, unul dintre marile orașe ale țării care se menține surprinzător de accesibil pentru chiriași.

“Chiriile continuă să crească și este probabil ca acest trend să continue și în lunile următoare. Oferta disponibilă pe segmentul chiriilor este la un nivel scăzut, iar cererea continuă să fie ridicată. Dincolo de sezonalitate, cererea pe piața chiriilor este alimentată de scăderea tranzacțiilor pe piața vânzărilor de locuințe”, spune Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro

Cât sunt chiriile în România, cât plătești pe o garsonieră, două camere, trei

Pentru o garsonieră în Capitală, în octombrie 2023, plătești aproximativ 320 de euro, valoare care fluctuează semnificativ de la o zonă la alta. Creșterea este de aproximativ 10 euro de la o lună la alta, dar de la începutul anului și până în septembrie vorbim de un salt de 11% pentru București.

Citește și În 2023, românii cu bani își iau case de vacanță pe Costa del Sol, nu în Năvodari

Pentru un apartament cu două camere, plătești în medie 500 de euro, în timp ce cu o lună în urmă vorbeam de 480 de euro. Saltul pe acest segment de piață a fost de 14% în 2023. Prețul pentru a închiria trei camere în București s-a aliniat cu Cluj Napoca, aproximativ 650 de euro pe lună, cu o creștere anuală de 12%. Pe zone, cererea cea mai mare s-a înregistrat în Militari, Drumul Taberei și Lujerului.

Un pic mai scumpe sunt garsonierele în Cluj Napoca, aproximativ 330 de euro pe lună. Aici, creșterea a fost de 12% în 2023. Pentru 2 camere, plătești 500 de euro pe lună, cu 16% mai mult față de finele anului trecut. Chiria la un apartament cu 3 camere a sărit doar între august și septembrie cu 50 de euro, de la 600 la 650 de euro. În timp ce majorarea anuală a fost de 16%.