Belarus, mesaj tranşant chiar în timpul discursului ținut de Putin. Ce acuzaţii a făcut

de: Cătălina Burghelea
21 02. 2023

Chiar în timp ce președintele rus Vladimir Putin acuza Occidentul pentru ceea ce se întâmplă în Ucraina, aliatul Belarus a anunţat că există o amenințare la adresa securității sale, motiv pentru care va reacționa la provocare, a avertizat Minskul.

Belarus s-a dezlănțuit în timpul discursului ținut de Putin

În discursul său de două ore, șeful Kremlinului a vorbit despre ofensiva rusă în Ucraina și situaţia economică a țării sale. De asemenea, Putin și-a expus viziunea asupra dezvoltării Rusiei, după ce Vestul a impus sancțiuni radicale.

„Occidentul și-a înșelat în mod cinic populația. Noi ne apărăm interesul nostru și poziția că nu ar trebui să existe o diviziune între țările civilizate și restul. Doar SUA au un număr mare de baze militare în jurul lumii. Statele Unite au părăsit în mod unilateral tratate internaționale. Ele (n.r. – statele occidentale) au început acest război, noi am făcut tot ce ne-a stat în putință să îl oprim, Sevastopolul din Crimeea era următoarea țintă. Obiectivul Occidentului este puterea fără limite, pentru Occident miza o reprezintă trilioane de dolari”, a declarat dictatorul rus.

Avertisment pentru Ucraina

În momentul în care Vladimir Putin lansa acuzații la adresa Occidentului pentru ceea ce se întâmplă în Ucraina, Belarus a precizat că există o grupare semnificativă de trupe ucrainene masate în apropierea graniței sale, avertizând că acest lucru reprezintă o amenințare la adresa securității sale.

Ministerul Apărării de la Minsk a semnalat, într-o postare pe rețelele sociale, că probabilitatea unor provocări armate, ce pot escalada în incidente la frontieră, este destul de ridicată în acest moment și că va lua măsuri în acest sens. Disensiunile au apărut în ziua în care președintele rus își ținea discursul tradițional în fața națiunii, la care Kievul a reacționat imediat.

Reacția Kievului la acuzațiile Rusiei

Potrivit consilierului prezidențial Mihailo Podoliak, „Putin se află într-o realitate complet diferită, în care nu există nicio oportunitate de a purta un dialog despre justiție și dreptul internațional”.

Ce pregătește Lukașenko

Pe de altă parte, președintele belarus Alexander Lukașenko a declarat, luni, că a ordonat formarea unei noi apărări teritoriale voluntare pentru ca toată lumea să știe cum să „mânuiască armele”, să fie pregătită să răspundă la un act de agresiune și să mențină ordinea publică pe timp de pace.

Lukașenko, care a permis Moscovei să se folosească de Belarus pentru a trimite trupe în Ucraina, în urmă cu un an, a afirmat adesea că armata sa va lupta doar dacă țara va fi atacată. Acesta este de părere că „experiența” din Ucraina necesită o apărare suplimentară. „În cazul unui act de agresiune, răspunsul va fi rapid, dur și adecvat”, a punctat el.