Bancherii de la noi, puși pe jar de ce criza din SUA: le e frică să nu pățească la fel ca-n 2008

de: Mădălina Bahrim
06 04. 2023

Criza bancară ce cutremură Statele Unite ale Americii în această perioadă își face simțite efectele și pe continentul nostru, cel puțin la nivel de conștientizare. Bancherii europeni au început deja să ia măsuri, astfel încât sectorul bancar de aici să nu aibă de suferit și să fie cât mai protejat de pericolele actuale.

Astfel, conform datelor oficiale din sector, băncile europene încep să îmbrățișeze la un nivel din ce în ce mai mare tranzacțiile personalizate cu investitori precum fondurile de investiții. Scopul acestei mișcări este cât se poate de simplu, ar fi vorba, spun experții în finanțe și bănci, despre reducerea riscurilor asociate cu portofoliile lor de credite, însă mișcarea are și rolul de a îmbunătăți soliditatea financiară a băncilor respective.

O analiză amplă realizată de Reuters vorbește despre faptul că aceste tranzacții de „transfer semnificativ de risc” (SRT) nu sunt noi, dar pentru că sunt de obicei bilaterale și private, datele despre ele nu sunt publice și termenii lor sunt bine supravegheați și ascunși.

Bancherii noștri se pun la adăpost. Ce se întâmplă acum cu băncile, s-au luat decizii radicale

„Eliberând o parte din riscurile asociate cu împrumuturile lor, băncile pot să își reducă în mod semnificativ necesarul de capital pe care trebuie să îl pună deoparte pentru a acoperi pierderile potențiale, potrivit firmei de avocatură Clifford Chance.

Spre deosebire de o securitizare tradițională, în cadrul căreia activele unei bănci sunt mutate într-o entitate separată care vinde valori mobiliare investitorilor, tranzacțiile de tip SRT imită de multe ori o vânzare. În cazul securitizării sintetice, o bancă transferă riscul via instrumente derivate de credit sau garanții dar păstrează în continuare expunerile suport”, relatează sursa citată.

De asemenea, se mai vorbește despre faptul că o bancă poate transfera în mod normal riscuri de pierderi echivalente cu aproximativ 7% până la 12% din portofoliul de credite, iar experții citați de Reuters spun că băncile care au folosit în trecut SRT-uri o dată la trei ani le pot implementa acum „o dată sau chiar de mai multe ori” pe an pentru a elibera linii de credit care pot fi folosite pentru împrumuturi suplimentare într-un mediu din ce în ce mai limitat de capital.