Avea puțină școală, dar multă iubire de carte: suferința poetei Elena Farago, iubită de Caragiale

de: Ozana Mazilu
28 05. 2023

Elena Farago s-a năcut la 29 martie 1878, în Bârlad și a decedat pe 4 ianuarie 1954, în Craiova. A fost o poetă română care a compus poezii pentru copii.

Creațiile sale cele mai cunoscute sunt „Cățelușul șchiop”, „Gândăcelul”, „Cloșca”, „Sfatul degetelor” și „Motanul pedepsit”. De asemenea, ea a tradus în română lucrări de Ibsen, Nietzsche, Maeterlinck și mulți alții.

Clasele primare şi primele două clase gimnaziale le-a urmat în oraşul natal, la pensioanele Varlaam şi Drouhet, dar în perioada 1884-1890 asupra familiei s-au abătut multe necazuri. Trei dintre cei şapte copii ai soților Paximade au încetat din viață, iar în anul 1890, pe când avea doar 12 ani, Elena a rămas orfană de mamă și a fost nevoită să se ocupe de îngrijirea surorilor mai mici.

Elena Farago, imagine din arhivă

Elena Farago a avut o viață tristă

Drama sa nu a încetat, iar cinci ani mai târziu, în 1895, copiii au rămas și fără tată şi, îmbolnăvindu-se de anemie severă, Elena a fost nevoită să plece la București, unde a locuit la un frate mai mare. Viitoarea poetă a fost internată la Spitalul Colţea şi, refacută după boală, s-a angajat în casa ziaristului Gh. Panu, unde l-a cunoscut pe Ion Luca Caragiale.

Dramaturgul a fost impresionat de povestea tinerei şi a decis să o sprijine. Timp de doi ani, Elena Paximade a lucrat ca guvernantă la familia lui Caragiale, unde l-a cunoscut pe economistul Francisc Farago, cel care avea să-i devină soț.

În anul 1906, Elena Farago publică primul său volum de poeziiVersuri, la îndemnul lui Nicolae Iorga, a cărui prietenă și confidentă a fost. Din 1907 se stabilește la Craiova, unde o vor găsi evenimentele sângeroase ale acestui an, iar din cauza afilierii ei la mișcarea țărănească a fost arestată și eliberată numai la intervențiile lui Iorga. În această perioadă l-a adoptat pe fiul său, Mihnea. În 1913 se va naște fiica Elenei, Cocuța.

Elena Farago a fost onorată cu multe distincții pentru literatură. Două premii ale Academiei Române, premiul Neuschotz – pentru „Ziarul unui motan“, Premiul International Femina (1924) și Premiul Național pentru Literatură (1938) sunt doar câteva dintre distincțiile prea bine meritate.

Mai mult, Regele Carol al II-lea i-a decernat Medalia Bene Merenti – clasa I (pentru merite literare deosebite) și Ordinul Meritului Cultural – Cavaler clasa a II-a.

Elena Farago, imagine din arhivă

„Influenţa poetei în modernizarea şi dezvoltarea serviciilor de bibliotecă a fost decisivă. Numai două exemple care au, încă şi astăzi, o aură de excepţionalitate: a organizat în bibliotecă cursuri de literatură şi istoria artei susţinute de profesori şi oameni de cultură renumiţi şi a reuşit să atragă donaţii cu totul speciale, precum donaţia de aproape 4.000 de cărţi, remarcabile prin raritate şi vechime, a lui Nicolae Romanescu, primarul Craiovei din acea vreme“, spunea bibliograful Ionel Alexe, responsabilul expoziţiei realizate de Centrul de Informare Comunitară al Bibliotecii Judeţene Constanţa.

În 1921 este numită director al Fundației „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova, fundație pe care o va conduce timp de 30 de ani. Elena Farago a avut contribuții deosebite în ceea ce privește regulamentul de organizare și de funcționare al bibliotecii, fișarea cărților și ținerea unei evidențe corecte de aranjare a publicațiilor în rafturile bibliotecii, de completare a colecțiilor prin achiziții și donații.

De asemenea, în anul 1922 fondează la Craiova, împreună cu Ion B. Georgescu, C. Gerota, Ion Dongorozi, C.D. Fortunescu, revista literară Năzuința, la care au colaborat: Simion Mehedinți, Ion Barbu, Perpessicius, Victor Eftimiu, Camil Petrescu, Mihail Dragomirescu. De asemenea a patronat și revista educativă pentru copii și tineret Prietenul Copiilor (1943-1946).

În Craiova, în aceeași curte cu sediul central al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman“, este imobilul în care a locuit Elena Farago, devenit casă memorială.

Elena Farago a încetat din viață pe patru ianuarie 1954, la vârsta de 75 de ani, însă creațiile sale artistice dăinuie în timp. Ca dovadă, încă învățăm la școală poeziile ei și cu siguranță și copiii noștri.